Transnistria stiri: 1352
Eurovision stiri: 497

Premieră cinematografică la Chișinău: filmul „Valurile pustiului” (VIDEO)

24 mai. 2018,, 16:51   Afiș
4212 0

Astăzi, în cadrul evenimentului cultural Seri de Cronograf, în Moldova va fi proiectat în premiera filmul „Valurile pustiului”, realizat la Riga, Letonia, cu susținerea Ambasadei Republicii Moldova în Republica Letonă, relatează Noi.md.

„Valurile pustiului” este regizat de tînăra regizoare din Moldova Olga Lucovnicova, absolventă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, producătorul executiv al peliculei fiind Ilie Răducan.

Filmul a fost realizat în cadrul proiectului Erasmus+ în coproducție cu organizația Letonă „Latvijas Jauniešu Attīstības Centrs".

De menționat că subiectul principal al filmului este prietenia dintre Grigore Vieru și poetul leton Leons Briedis, prin care au luat naștere un șir de colaborări fructoase între Republica Moldova și Letonia.

Reamintim că premiera lungmetrajului a avut loc pe 4 aprilie 2018 la Riga, Letonia. Olga Lucovnicova este o promoare a culturii și obiceiurilor moldovenești. În 2016, filmul ei „Nu am, moarte, cu tine nimic” a fost declarat cel mai bun film din Republica Moldova, luînd Trofeul și Premiul întîi la cea de-a XIII-a ediție FIDD Cronograf în categoria Producții locale, iar în 2017 s-a remarcat la Festivalul Internațional de Film Documentar „Civilizația și Cultură” din Croația, luînd premiul doi. Filmul a fost prezentat în peste 10 țări, trezind admirație față de obiceiurile din Republica Moldova.

Filmul „Valurile pustiului” va fi proiectat astăzi la Cinematograful „Odeon” din capitală începînd cu ora 18:30. Intrarea va fi liberă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?