COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 937 115   INFECTAȚI 365 713(+548)   TRATAȚI 349 581      DECESE 9192(+30)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3020

Disney amînă premierele unor filme

20 oct. 00:00   Afiș
1258 0

Grupul Disney, un gigant al industriei de divertisment, a anunţat luni că va amîna cu mai multe luni lansările deja programate ale filmelor Marvel şi că a decis să întîrzie cu un an premiera celui de-al cincilea lungmetraj din franciza "Indiana Jones", în care rolul principal este interpretat încă o dată de actorul Harrison Ford, informează AFP.

După declanşarea pandemiei de COVID-19 în primăvara anului 2020, grupul Disney şi-a adaptat de mai multe ori calendarul de lansare al filmelor sale, realizate de obicei cu bugete uriaşe, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Acest calendar, consultat cu mare atenţie de numeroşi fani din lumea întreagă, a fost actualizat încă o dată, luni, de grupul Disney, care a decis să amîne mai multe filme, în pofida redeschiderii din acest an a cinematografelor din Statele Unite, Europa şi Asia.

Astfel, viitorul film din seria cinematografică "Doctor Strange" produsă de studioul Marvel, intitulat "In the Multiverse of Madness", a fost amînat din martie 2022 în mai 2022. La fel s-a întîmplat şi pentru următoarea peliculă din franciza "Thor", "Love and Thunder", a cărui lansare a fost amînată din mai 2022 pentru luna iulie a anului viitor. O amînare de trei luni a fost programată şi pentru continuarea lungmetrajului "Black Panther", intitulată "Wakanda Forever", care nu va mai ajunge în cinematografe în iulie 2022, ci în noiembrie 2022.

De asemenea, "The Marvels", o continuare a filmului "Captain Marvel", va avea premiera în februarie 2023, nu în noiembrie 2022.


Alte două filme din universul Marvel, programate pentru iulie 2023 şi octombrie 2023, au fost complet suprimate din calendarul Disney.

Grupul american nu a publicat nicio explicaţie pentru această decizie.

Totodată, mult aşteptata lansare a celui de-al cincilea opus al francizei "Indiana Jones" - din care primul film a fost creat de George Lucas, regizat de Steven Spielberg şi l-a avut ca protagonist pe Harrison Ford în 1981 - a fost amînată cu un an, fiind decalată din 29 iulie 2022 pe 30 iunie 2023.

Pe lîngă Harrison Ford, care a împlinit 79 de ani, noul film - a cărui intrigă este păstrată în mare secret de studioul Disney - este regizat de James Mangold şi beneficiază de o distribuţie în care se remarcă actorul danez Mads Mikkelsen, actorul spaniol Antonio Banderas, actorul german Thomas Kretschmann şi o actriţă americană născută în Guyana, Renee Wilson.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Se împlinește un an de președinție a Maiei Sandu. Evaluați munca ei în această funcție
 X