Constantin Haret: Dacă întorci sacoul pe dos, el devine nou, dar nu veşnic

Constantin Haret: Dacă întorci sacoul pe dos, el devine nou, dar nu veşnic

Au rămas doar două săptămîni pînă la încheierea sezonului la Teatrul Dramatic Rus de Stat „A. Cehov”. Este tocmai timpul de făcut bilanțul, de evaluat evenimentele-cheie, de discutat planurile de viitor. Despre toate acestea a vorbit directorul Teatrului, artistul poporului al Republicii Moldova Constantin Haret în cadrul unui interviu acordat în exclusivitate portalului Noi.md.

-Constantin, cum a fost sezonul teatral care se încheie? Puteți să-l numiți ca fiind unul de succes?

- Cel de-al 83-lea sezon teatral l-am început cu premiera poveștii „Cenușăreasa”, montată de Ghenadie Boiarkin. Apoi au urmat „Primadonele sau La teatru sînt doar domnişoare” – o comedie în regia lui de Dmitri Coev – și detectivul „Conacul misterios”, în regia lui Ilia Şaţ. Și iată că acum încheiem sezonul cu două spectacole noi, despre care vom vorbi puțin mai tîrziu.

Într-un sezon teatral, încercăm să montăm cel puțin cinci spectacole noi, deși, potrivit Legii cu privire la teatre, pot fi produse de la trei pînă la cinci. Căci spectatorul cere întotdeauna ceva nou, iar noi încercam să nu-l dezamăgim. Iar în total, pe durata sezonului sînt jucate cel puțin 230 de spectacole. Jucăm în fiecare joi, vineri, sîmbătă și duminică, în plus, duminica se prezintă două spectacole. Iar acum am decis să jucăm şi sîmbătă dimineața un spectacol pentru copii, pentru ca ei să aibă cu ce să-și umple vacanţele. Consider că sezonul a fost unul de succes. Și deși mai sînt încă două săptămîni pînă la încheiere, există deja calcule preliminare și acestea sînt destul de bune. Spectatorul vine la teatru, noi îl iubim și el ne iubeşte pe noi. Aşa că sînt mulţumit.

- Unde ați reușit să plecaţi în această perioadă? În turnee, festivaluri?

Da, pe lîngă faptul că am lucrat pe scena noastră, am reușit să participăm la multe festivaluri. Am început sezonul cu o călătorie în Belarus – în septembrie anul trecut, am plecat la Brest la Festivalul „Belaia Veja”, unde am prezentat proiectul moldo-rusesc „Bespridanniţa” (Fata fără zestre). Acest spectacol a fost realizat cu sprijinul Guvernului St. Petersburgului, de către regizoarea Natalia Indeikina.

- Îmi amintesc că ea v-a epuizat pe toți, pur şi simplu, la repetiții, artiștii lucrînd aproape cîte zece ore încontinuu...

- Da, piesa a fost pusă în scenă într-un timp foarte scurt, dar, după cum s-a dovedit, întreaga Europă lucrează acum în acest fel. Dacă în cadrul vechii școli ruse, care este considerată a fi una dintre cele mai puternice școli de teatru, se obișnuiește să se acorde o atenție deosebită fiecărei fraze, fiecărei replici, atunci în noul stil european, actorilor li se dă de obicei textul şi după ce aceștia îl învață, vine regizorul și montează spectacolul. Acum se consideră că există spectacole regizorale şi actoricești. Nouă ne-a reuşit o anumită sinteză a celor două. În orice caz, urmează ca spectatorul să aprecieze.

Dar să ne reîntoarcem la bilanțul nostru. În octombrie am plecat în Israel, unde am participat la Festivalul celor mai bune teatre din Europa „V gosteah u skazki” (În ospeţie la poveste). Avem o colaborare foarte bună cu ei, am fost deja de patru ori, de data aceasta am prezentat „38 de papagali”.

În ultimul timp, am fost în turnee cu spectacole în Ucraina, am fost invitați la două festivaluri. Primul – cel de-al 20-lea Festival Internațional de Teatru din Nikolaev cu titlul „Melpomena de Tavria”, care s-a desfăşurat în luna mai. Ne-a fost acordat dreptul onorabil de a deschide festivalul, care a avut loc în clădirea Teatrului Academic Rus de Artă, unde am jucat spectacolul „Inimă de cîine”, după M. Bulgakov.

Spectacolul prezentat de Teatrul „A.P. Cehov” a deschis Festivalul „Melpomena de Tavria”

Alegerea acestui spectacol nu a fost una întîmplătoare. Ceva mai devreme, directorul acestui teatru din Nikolaev și președintele Comitetului organizatoric al Festivalului, Artiom Svistun, au vizitat Republica Moldova și au fost la teatrul nostru cînd tocmai jucam „Inimă de cîine”. Apoi a venit să facă cunoştinţă cu mine și m-a invitat să iau parte la festivalul jubiliar anume cu acest spectacol. Iată așa am ajuns acolo. În plus, în afară de spectacolul de bază, am adus şi un spectacol extra-program pentru copii „Snejnaia koroleva” (Regina fulgilor de nea) în regia lui Ghenadie Boiarkin.

La Festival, în afară de noi şi de gazde, au participat și teatre din Polonia, Lituania, Portugalia, Belarus, Georgia și Israel. Impresiile de după acest festival au fost dintre cele mai pozitive, de ambele părți. Am fost întîmpinați foarte călduros: a fost organizat şi un "kapustnik" (serată umoristică cu parodii etc.), un program cultural și suveniruri. Dar cel mai bine ni s-au întipărit în memorie discuțiile pe marginea spectacolelor. După cum au spus membrii Consiliului de experți, noi am ridicat foarte înalt nivelul acestui festival. Ei au remarcat, de asemenea, spiritul puternic de echipă al trupei noastre teatrale, care lucrează foarte armonios și amiabil, se aude reciproc și, în opinia lor, a realizat o interacțiune perfectă.

Iar după festival am primit trupa din Nikolaev deja aici, pe scena noastră, unde ei au jucat două spectacole. Și spectatorul nostru moldovean i-a primit cu căldură pe oaspeți: plecînd, ei au spus că demult nu au mai primit atît de multe buchete și cadouri.

Spectatorul nostru, fiind unul bine versat, nu vine la orice spectacol, de aceea sîntem destul de selectivi în alegerea oaspeților. Am avut experiența tristă cînd au venit în ţara noastră în turneu artiști care au coborît într-o oarecare măsură nivelul teatrelor care ne vizitează.

De aceea, este deosebit de plăcut faptul că colegii din Nikolaev l-au încîntat pe spectatorul nostru cu spectacolul lor, iar eu cu Artiom Svistunov ne-am înţeles că vom face schimb de spectacole și, în general, vom întreține relații de prietenie între teatrele și orașele noastre.

Peste ceva timp am fost invitați la Festivalul Internațional al Monospectacolelor „Vidlunnea” („Вiдлуння”), care a avut loc în două orașe – Hmelnițki și Cernigov. Am jucat spectacolele „Trei vieți ale Isadorei Duncan” cu Iana Lazari. În oraşul Hmelniţki am jucat pe scena mică, la fel ca și în ţara noastră, iar la Cernigov a trebuit să experimentăm și să jucăm pe scena mare, pentru 800 de spectatori. În ambele orașe am fost primiţi cu aplauze îndelungate, iar Iana a primit o diplomă specială „Pentru temperament actoricesc”. De ea se apropiau spectatorii și îi mulțumeau. Organizatorii și-au exprimat dorința de a lua data viitoare nu unul, ci mai multe monospectacole de ale noastre, pentru a face cunoştinţă mai îndeaproape cu trupa noastră.

Actrița Iana Lazar a primit diploma specială „Pentru temperament actoricesc”

 A mai fost în turneu în ţara noastră cunoscutul Teatru de Păpuşi „Obrazţov” de la Moscova. Acum, în cadrul programului de schimb cultural, va trebui să ne prezentăm spectacolele în orașe din Siberia. Sperăm că acest lucru se va întîmpla în acest an.

Asta despre călătoriile îndepărtate, dar au existat și unele întreprinse aproape. În fiecare an mergem, desigur, la Tiraspol, la Festivalul de Arte „Mărţişor”, unde adunăm, de asemenea, săli pline. Mergem adesea cu spectacole la colegii noștri de la Bălţi. Colaborăm și cu organizatorii Festivalului Art-Labyrinth, îi ajutăm pe colegii noștri de la Academia de Teatru, Muzică și Arte Plastice să organizeze Festivalul Internațional al Teatrelor Studențești „ClassFest”.

Iar în toamna anului următor, 2019, vom sărbători 85 de ani de la fondarea teatrului, am şi început să ne pregătim încetișor de asta.

– Sînteţi în căutare de noi idei?

- Pentru început căutăm sponsori.

- Ați menționat că unii artiști care vin în turnee scad nivelul spectacolelor. Într-adevăr, s-a întîmplat să aud că nivelul teatrului nostru este mai înalt decît cel al unor trupe sosite vizită.

- Eu mă strădui să pun suflet în spectacole. Pentru că-mi doresc ca publicul să primească plăcere de la tot, nu numai de la jocul din scenă și de la subiectul spectacolului, ci și de la lumini, sunete, costume frumoase, decor deosebit... Îmi place expresia „Noi nu sîntem atît de bogați încît să ne permitem lucruri ieftine.” Aşa că un spectacol montat bine oricum răscumpără toate investițiile! Însă am descoperit un lucru trist, și nu numai pentru teatrul nostru. Eu sînt membru al conducerii Asociației Teatrelor Ruse din străinătate și încercăm să ne împărtășim experiența între membrii acestei organizații. S-a dovedit că problemele cu care se confruntă teatrele, mai ales cele din spațiul postsovietic, sînt aproape la fel în toate teatrele. Nu există critică teatrală profesionistă. Nu sînt ingineri de lumini profesionişti. Pictori de lumini profesionişti tot nu sînt. Ingineri de sunet, la fel. De aceea, unele teatre fac schimb de specialiști, pentru a se ajuta reciproc și a instrui personalul. Apropo, în cadrul teatrului nostru activează unicul regizor de lumini din ţară – Svetlana Belorîbkina. Eu întotdeauna ţin cont de opinia ei, am încredere în ea.

- Înainte de încheierea sezonului, aţi lansat simultan două premiere. Vă rog să povestiţi mai multe detalii despre ele.

- Voi începe cu piesa pentru copii „Ceburaşka și circul”. Povestea a ieşit foarte bună, radioasă și veselă. Nu o laud pentru că sînt director, dar judec atît după reacțiile copiilor, cît și ale adulților. Acest spectacol interactiv le permite spectatorilor mici să comunice cu personajele, iar părinților le lasă o notă nostalgică plăcută. Piesa este construită astfel încît actorii (cinci la număr) joacă mai multe roluri şi își schimbă hainele direct pe scenă. Producătorul – Ghenadie Boiarkin însuși joacă trei roluri, inclusiv pe bătrîna Şapokleak. El are o bogată experiență de lucrul cu copiii, inclusiv la Teatrul „Licurici”, de aceea folosește şi momente cu marionetele, și transformările magice. Într-un cuvînt, veniţi la teatru împreună cu copiii! În această lună „Ceburaşka” se va juca în zilele de 8 și 22 iulie.

Povestea „Ceburașka și circul” a căzut pe placul copiilor și adulților

Iar acum despre evenimentul principal: pe data de 29 și 30 iunie va avea loc premiera spectacolului „O noapte cu Don Juan”, în regia lui de Dmitri Coev. Aceasta este versiunea scenică a lui Coev, în care el a combinat două piese: „Ultima dragoste a lui Don Juan” de Eric Schmidt și „Don Juan sau dragostea pentru geometrie” de Max Frisch.

Spectacolul este modern, deși actorii sînt îmbrăcați în costume stilizate ca în acea epocă. Căci rochiile lungi, evantaiurile, pălăriile cu pene și săbiile creează o atmosferă de romantism, iar actualitatea subiectului nu se diminuează din această cauză. Și, în general, avem actori foarte frumoși și sînt foarte mulțumit că Dmitri i-a pus în valoare, prezentîndu-i într-o lumină atît de favorabilă. Meritul în acest sens îi aparţine designerului nostru de costume Raisa Hait, care joacă, de asemenea, unul dintre rolurile centrale. Aceasta este povestea veșnică a dragostei feminine nefericite. Acolo există totul: și dueluri, şi intrigi, și viclenie feminină. Am crescut cu toții pe faimoasele filme franceze de tipul: „Angelica” și „FanFan la Tulipe”, chiar și „Mouschetarii” sînt din aceeași serie. Într-o oarecare măsură, acesta este un tribut adus filmelor vechi ale copilăriei noastre.

Spectacolul se joacă pentru publicul cu vîrsta de peste 16 ani. Da, există acolo un pic de erotism, dar destul de puțin, pentru că avem un mare respect față de spectatorul nostru și nu ne permitem prea multe libertăţi. Anume „Don Juan” va încheia sezonul teatral, iar cine nu a reuşit să-l privească o poate face pe data de 22 iulie. Așa că noi încheiem sezonul teatral cel mai tîrziu din țară și ne vom deschide mai devreme decît toate celelalte teatre – pe 9 septembrie, tot cu „Don Juan”. Și aproape întreaga luna iulie vom prezenta spectacole. Deși vara este înregistrată peste tot o scădere a numărului de spectatori, însă celor care au rămas în oraș am decis să le facem un astfel de cadou.

„O noapte cu Don Juan” – eterna poveste de dragoste

Autorii piesei consideră că este important să se arate cît de frumoase sînt actrițele acestui teatru

- Este completat teatrul cu actori tineri? Există aflux de ”sînge proaspăt”?

- Din păcate, nu avem atît de mulți tineri cîţi ne-am dori. Nu avem de unde să reîmprospătăm trupa și mulți pleacă în căutarea unui destin mai bun. Dar căutăm o cale de ieșire! Vrem să deschidem un studio în cadrul Teatrului, ca apoi să-i includem pe aceşti studenți în trupă. Această idee nu s-a născut ieri. Recent am solicitat Academiei de Teatru și Arte Plastice să deschidă o grupă special pentru noi. Nu am reuşit să adunăm o grupă, dar trei dintre absolvenți au venit la noi. Acum ei pleacă din țară. Așa că vom încerca să ne creăm propriul studio. Artiștii noștri le vor preda disciplinele de bază: arta actoricească, arta vorbirii, mişcarea scenică, dansul, adică tot ceea ce ştiu ei. Dar nu este clar cine va preda istoria teatrului, istoria costumului, unde să căutăm specialişti? Acest mecanism trebuie chibzuit bine.

- Teatrul dvs. păstrează tradițiile realiste în ce priveşte interpretarea scenică, regia. Dar este loc în el pentru experimente?

- Există experimente între experimente. Bineînțeles, noi inventăm ceva nou, surprindem privitorul. Dar, așa cum a spus marele artist Donatas Banionis, „nu trebuie să căutăm ceva nou în artă, trebuie să căutăm eternul”. De aceea, dacă vom întoarce sacoul pe dos, el va fi ca nou, dar nu veşnic. Iată de ce noi ne conducem de abordarea clasică. Am fost la diverse festivaluri de teatru și am văzut producții experimentale, dar nu pot spune că m-au impresionat în mod special. Totuși teatrul este o artă ce are menirea, în primul rînd, să atingă corzile sufletului spectatorului, acesta trebuie să trezească emoții, să ne facă să retrăim împreună anumite sentimente, să ne pună pe gînduri. În opinia mea, spectacolele realiste fac față mai bine acestei sarcini. 

- Mi-a plăcut foarte mult monospectacolul „Trei vieți ale Isadorei Duncan”. Iată acesta este într-adevăr un experiment foarte bun tineresc, cutezător. Iar creația regizorului este interesantă, fiind, totodată, şi actoricească. În opinia mea, acesta este un mare succes al Teatrului.

- Da, Iana Lazari este o actriță talentată. Mai demult, la Festivalul Internațional „Slaveanski veneţ” din Zaporojie, ea a primit Premiul pentru cel mai bun rol feminin, anul acesta – o diplomă cu o nominalizare specială, am vorbit deja despre asta. Dar iată Maria Palniţkaia, regizoarea care a montat spectacolul, a plecat.

- Constantin, lume vă cunoaște drept un actor minunat, iubit de spectatori. La un moment dat aţi activat concomitent, îmbinînd lucrul administrativ cu actoria, în prezent continuați să jucați pe scenă?

- Nu, acum nu reușesc să le îmbin, sînt nevoit să fiu doar administrator. Acest lucru are avantajele sale, deoarece postul de director îmi permite să văd situația în totalitate, la scară largă, să am idee asupra întregului proces, per ansamblu. Iar toate chestiunile legate de creaţie le discutăm cu Consiliul artistic al teatrului, din care fac parte toți directorii și maeștrii scenei.

- Acum doi ani v-ați învrednicit de un premiu internațional semnificativ – Medalia „A. Puşkin”. Ce s-a schimbat pentru Dvs. după aceasta? A devenit acest eveniment un fel de punct de cotitură în munca dvs.?

- În țara noastră, nu. Dar colegii din Rusia și colegii din alte țări au început să mă trateze puțin diferit. Ei înțeleg că putem face față şi că pot să aibă de a face cu noi. Eu pot veni cu propuneri în cadrul Consiliului asociațiilor teatrelor ruse din străinătate, ca împreună să punem la cale proiecte noi.

- În prezent, scuarul din fața clădirii Teatrului este în construcție. Îmi amintesc că a fost o istorie cu răsunet în privința acestuia. Care va fi finalul?

- Finalul va fi unul fericit. Dar a fost într-adevăr o istorie foarte neplăcută: am închiriat acest teritoriu în calitate de terasă de vară, iar apoi s-a dovedit că, în loc de terasa de vară, vor să construiască o clădire cu nouă etaje. Cînd am aflat despre asta, desigur, am fost împotrivă și i-am dat în judecată, procesul durînd o lungă perioadă de timp. Din fericire, ne-a susținut doamna ministru, spunînd că nimic şi niciodată nu va fi construit în fața Teatrului, și pentru asta îi sîntem foarte recunoscători. După aceasta am constituit un grup de inițiativă, membri ai căruia au devenit activiştii civici, politicienii și cetățeni obișnuiți, care au început să strîngă bani pentru amenajarea acestui scuar. Au cumpărat deja bănci, felinare. A contribuit și Primăria. Aşa că atunci cînd toate lucrările vor fi finalizate, vom putea folosi acest spațiu pentru sărbători, flashmoburi, concerte, spectacole în aer liber. Mai mult decît atît, dorim să instalăm acolo monumentul lui A. Cehov, marele dramaturg rus al cărui nume îl poartă Teatrul. E posibil că vom reuşi să facem acest lucru către aniversarea Teatrului.

Întrebările au fost adresate de Svetlana Derevşcicova

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load