COVID-19 în MOLDOVA

Actorul și regizorul Ion Ungureanu ar fi împlinit astăzi 85 de ani

Actorul și regizorul Ion Ungureanu ar fi împlinit astăzi 85 de ani

Regretatul actor și regizor Ion Ungureanu, ex-ministru al Culturii și Cultelor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, laureat al Premiului Național, deținător al ”Ordinului Republicii”, Artist al Poporului, ar fi împlinit astăzi 85 de ani.

La rîndul său, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că Ion Ungureanu prezintă un om de cultură de deplinătate: talent excepțional, actor și regizor, el a pus bazele dramaturgiei naționale. ”Era şi un dramaturg. Tot ce a făcut în teatru este de domeniul unei dramaturgii perfecte. A fost un om al cetății și al renașterii naționale”, a remarcat academicianul Mihai Cimpoi, informează Moldpres.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci, raionul Căușeni. După absolvirea școlii medii din Căușeni, a studiat la Facultatea de Filologia a Institutului Pedagogic ”Ion Creangă” din Chișinău (1952-1955), în 1955-1960 - la Școala Superioară de Teatru ”Boris Șciukin” din Moscova, după care a urmat Cursurile superioare de regie de pe lîngă Institutul de artă cinematografică ”A. V. Lunacearski” din Moscova (1963-1964).


După absolvirea studiilor actoricești, devine actor și regizor la Teatrul Republican pentru copii și tineret ”Luceafărul” (1960-1972). A ocupat și funcția de director al Teatrului ”Luceafărul” (1964-1971). Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei (1977-1989). Stabilit cu traiul la Moscova (1972), în paralel cu activitatea în teatru și cinematografie, a predat arta actoricească la Școala Superioară de Teatru ”B. Șciukin” din Moscova.

Ion Ungureanu a realizat spectacolul din dramaturgia lui Ion Druță ”Păsările tinereții noastre”, pus în scenă la Teatrul Mic din Moscova (1972) și la Teatrul Dramatic Estonian din Tallinn (1973). Mai tîrziu, fiind numit regizor la Teatrul Armatei din Moscova (1977-1989), a montat spectacolele ”Sfînta sfintelor” (1977) și ”Biserica albă” (1988) de Ion Druță. A colaborat și la Teatrul ”Sovremennik” din Moscova, unde a montat spectacolul ”Doctorul Stockman” de H. H. Ibsen (1978).

A debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul ”Cînd omul nu-i la locul lui”, primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". A jucat în 25 de filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din ”Cînd omul nu-i la locul lui” (1958), Sfîntul Petru din ”Se caută un paznic” (1967) și cel din filmul ”Favoritul” (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al Culturii și Cultelor (1990-1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005). A fost deputat în primul Parlament al R. Moldova. În calitate de ministru a repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan Cel Mare. Ion Ungureanu a fost distins cu titlurile de Maestru emerit în arte al Federației Ruse (1981), Artist al Poporului din R.S.S. Moldovenească (1989), decernîndu-i-se și Premiul "Intervidenie" pentru filmul televizat "Lika" (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul de Stat (1990). Este Doctor Honoris Causa al AŞM (2009), cavaler al „Ordinului Republicii” (2009) și laureat al Premiului Național (2011). În 2015 i se conferă titlul de cetățean de onoare al municipiului Chișinău. Ion Ungureanu a fost, de asemenea, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A publicat volumul ”Teatrul vieții mele în trei acte și fără antracte”, iar în 2018 i-a apărut post-mortem cartea ”Drumul lung către noi înșine…”, îngrijită de către redactorul Victoria Fedorenco.

Ion Ungureanu s-a stins din viață la 28 ianuarie 2017 la spitalul ”Colțea” din București, la vîrsta de 81 de ani, fiind înmormîntat cu onoruri militare la Cimitirul Central din str. Armenească din Chișinău.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load