X 

Fluxul de ştiri

Audieri publice despre consumul de droguri la copii autoritățile caută soluții comune
3 dec. 17:20  Societate
Audieri publice despre consumul de droguri la copii: autoritățile caută soluții comuneComisia pentru protecție socială, sănătate și familie a organizat, astăzi, audieri publice despre prevenirea și combaterea consumului de droguri printre copii. La discuții au participat reprezentanți ai instituțiilor statului care au competențe în acest domeniu, ai societății civile, ai mediului academic,
Poliția explică situația dronei găsite la Pepeni și avertizează populația
3 dec. 17:20  Societate
Poliția explică situația dronei găsite la Pepeni și avertizează populațiaPoliția a ieșit cu un mesaj după ce, în localitatea Pepeni din raionul Sîngerei, a fost observată o dronă. Obiectul nu era activ și nu se afla în zbor în momentul depistării. La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru verificări și evaluarea situației. A fost identificat bărbatul care a găsit, sîmbǎtǎ
Președinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare din partea mai multor ambasadori
3 dec. 17:19  Politică
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea mai multor ambasadoriAstăzi, 3 decembrie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a organizat o ceremonie oficială de primire a documentelor de la diplomați. Șefa statului, Maia Sandu, a primit scrisorile de acreditare din partea ambasadorului agreat al Republicii Populare Chineze cu reședința la Chișinău, Dong Zhihua, și
Ce decizie adoptă Italia privind deținătorii de abonamente anuale la transport public
3 dec. 17:15  Externe
Ce decizie adoptă Italia privind deținătorii de abonamente anuale la transport publicÎn Italia, compania de transport public din Roma, Atac, s-a angajat să ofere rambursări pentru serviciile de slabă calitate, a declarat miercuri autoritatea italiană pentru concurență. Autoritatea de reglementare a început ancheta asupra Atac în februarie pentru „posibile practici comerciale neloiale”, pen
Ultima lună cu compensații la energia electrică din 2026 sistemul dispare
3 dec. 17:05  Societate
Ultima lună cu compensații la energia electrică: din 2026 sistemul dispareCetățenii vor beneficia pentru ultima dată de compensații la energia electrică direct în factură în luna decembrie. O decizie în acest sens a fost aprobată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului. Din 2026, acest mecanism dispare, urmînd să fie înlocuit cu ajutoare monetare destinate strict familiilor vulner
La Ștefan Vodă sa desfășurat un For Economic local
3 dec. 17:00  Societate
La Ștefan Vodă, s-a desfășurat un For Economic localOrașul Ștefan Vodă a devenit, săptămîna trecută, punctul de atracție al întregii regiuni, găzduind evenimentul economic de amploare deschis prin vernisajul "Tradiție. Măiestrie. Inspirație". Evenimentul a reunit meșteri populari, artiști și reprezentanți ai mediului de afaceri, care au transformat centrul
A crezut că e o jucărie Imagini video cu drona căzută în Sîngerei
3 dec. 16:58  Societate
„A crezut că e o jucărie”. Imagini video cu drona căzută în SîngereiPrimarul localității Pepeni raionul Sîngerei Oleg Cernei, a publicat pe pagina Facebook a primăriei imagini video cu drona, care a pătruns astăzi în spațiul aerian al Moldovei. Aceasta ar fi căzut pe un cîmp, la hotarul dintre comuna Pepeni și Copăceni, raionul Sîngerei. Potrivit edilului, localnicul, c
Jermell Charlo la provocat la luptă pe Caleb Plant
3 dec. 16:53  Sport
Jermell Charlo l-a provocat la luptă pe Caleb PlantFostul campion mondial la categoria mijlocie Jermell Charlo și-a declarat disponibilitatea de a reveni în ring la începutul anului viitor și și-a stabilit obiectivul principal: lupta împotriva fostului campion la categoria mijlocie Caleb Plant. Conflictul dintre cei doi durează de cîțiva ani și are un cara
Constantin Ursu cîștigă titlurile Commonwealth și WBO European
3 dec. 16:50  Sport
Constantin Ursu cîștigă titlurile Commonwealth și WBO EuropeanConstantin Ursu alias „Moldovan Monster”, este primul moldovean care a cîștigat pe 30 noiembrie 2025 titlul WBO European (titlul european) și și-a apărat centura Commonwealth, învingîndu-l pe Ryan Amos prin decizie unanimă, într-un meci disputat la York Hall, Londra. Cu un record de 14 victorii și 7 KO-uri
Control coordonat la punctul rutier Lipcani Rădăuți Prut Se duc negocieri
3 dec. 16:45  Societate
Control coordonat la punctul rutier Lipcani – Rădăuți Prut: Se duc negocieri Pentru a facilita mobilitatea cetățenilor și transportatorilor și pentru a moderniza gestionarea trecerii frontierei, Guvernul a aprobat inițierea negocierilor cu România privind introducerea controlului coordonat la punctul rutier Lipcani – Rădăuți Prut. Controlul coordonat este deja aplicat cu succes în
Usyk Vreau să lupt cu Deontay Wilder
3 dec. 16:45  Sport
​Usyk: „Vreau să lupt cu Deontay Wilder”Deținătorul a trei centuri de campion la categoria supergrea, Alexander Usyk, a numit pentru prima dată public numele adversarului cu care ar dori să se întîlnească anul viitor.
Charles Oliveira a anunțat cînd va avea loc lupta cu Max Holloway
3 dec. 16:28  Sport
​Charles Oliveira a anunțat cînd va avea loc lupta cu Max HollowayFostul campion UFC Charles Oliveira a comentat zvonurile despre o posibilă revanșă cu Max Holloway. Motivul discuțiilor a fost o postare pe contul oficial al UFC Brazil, unde lupta a fost anunțată pentru 24 ianuarie în cadrul turneului UFC 324, însă postarea a fost ștearsă la scurt timp. Oliveira s-a gr
Sentință simbolică în Laundromat vinovăție stabilită sancțiune imposibilă
3 dec. 16:25  Societate
Sentință simbolică în „Laundromat”: vinovăție stabilită, sancțiune imposibilăCurtea de Apel Centru a decis, pe 2 decembrie 2025, să-l declare vinovat pe fostul magistrat vizat în dosarul „Laundromat”, după ce acesta fusese achitat de prima instanță în octombrie 2023. Colegiul penal a stabilit că ex-judecătorul a pronunțat, cu bună-știință, trei hotărîri contrare legii în cauze civi
Justiția din Moldova trece la date deschise conceptul JUSTAT adoptat de Guvern
3 dec. 16:15  Societate
Justiția din Moldova trece la date deschise: conceptul JUSTAT, adoptat de GuvernRepublica Moldova va implementa un sistem modern de colectare și analiză a datelor judiciare, după ce executivul a aprobat Conceptul Sistemului Informațional „JUSTAT”, un proiect elaborat de Ministerul Justiției. Platforma digitală este destinată gestionării datelor statistice privind activitatea instanțel
Alertă la Sîngerei o dronă de tip Gerbera descoperită de un localnic
3 dec. 16:01  Societate
Alertă la Sîngerei: o dronă de tip „Gerbera”, descoperită de un localnicLa Pepeni, raionul Sîngerei, a fost descoperită o dronă asemănătoare modelului „Gerbera”. Localnicul care a dat peste dispozitiv a încărcat obiectul în remorca unui motocultor și a alertat autoritățile. Primarul comunei, Oleg Cernei, a anunțat incidentul, precizînd că drona a fost găsită pe teritoriul l
Elevii cu cerințe speciale vor putea continua studiile în clasele liceale
3 dec. 16:00  Societate
Elevii cu cerințe speciale vor putea continua studiile în clasele licealeCopiii cu cerințe educaționale speciale, care pînă acum terminau doar clasa a IX-a, vor putea să învețe încă trei ani. În această perioadă, elevii cu dizabilități intelectuale severe se vor concentra pe dezvoltarea independenței și abilităților de viață, nu pe materiile liceale. Programul-pilot, lansat de
Cadrul normativ în domeniul protecției secretelor comerciale va fi ajustat
3 dec. 15:45  Politică
Cadrul normativ în domeniul protecției secretelor comerciale va fi ajustatParlamentul va ajusta cadrul normativ în domeniul protecției secretelor comerciale, notează Noi.md. Un proiect de lege care se referă la acest lucru a fost examinat la ședința de astăzi a Comisiei pentru economie, buget și finanțe.
Alertă sanitarveterinară două focare de pestă porcină și patru de rabie confirmate în doar 12 zile
3 dec. 15:30  Societate
Alertă sanitar-veterinară: două focare de pestă porcină și patru de rabie confirmate în doar 12 zileÎn Republica Moldova au fost confirmate noi focare de pestă porcină africană (PPA) și rabie. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), în total, în perioada 20 noiembrie – 2 decembrie 2025, au fost înregistrate două focare de PPA și patru focare de rabie. Potrivit ANSA, un focar d
Un nou regim fiscal privind TVA va intra în vigoare din 01 ianuarie 2026
3 dec. 15:15  Economie
Un nou regim fiscal privind TVA va intra în vigoare din 01 ianuarie 2026Începînd cu 01 ianuarie 2026, intră în vigoare un nou regim fiscal privind TVA, prin aplicarea mecanismului taxării inverse pentru livrările anumitor produse energetice, în baza Legii nr.139/2025. Taxarea inversă cu TVA se va aplica pentru următoarele tranzacții desfășurate pe teritoriul Republicii între s
Rezultatele sondajului Noimd cu privire la închiderea Casei Ruse din Chișinău
3 dec. 15:00  Societate
Rezultatele sondajului Noi.md cu privire la închiderea Casei Ruse din ChișinăuPe site-ul Noi.md s-a încheiat sondajul privind motivele pentru care autoritățile moldovenești închid Casa Rusă din Chișinău. La vot au participat 1828 de persoane, iar rezultatele arată că majoritatea cetățenilor din Moldova consideră că autoritățile Moldovei închid Casa Rusă din Chișinău pentru a imita l
Nereguli la TeleradioMoldova La Parlament au avut loc audieri publice
3 dec. 14:52  Societate
Nereguli la "Teleradio-Moldova": La Parlament, au avut loc audieri publiceLa Parlament, au avut loc, astăzi, audieri publice despre conformitatea gestionării resurselor financiare și a patrimoniului public de către Instituția Publică Compania „Teleradio-Moldova” în perioada 2023-2024, notează Noi.md. La finele anului 2024, patrimoniul gestionat de instituție a constituit circa 4
Cine a devenit noul președinte al Consiliului Suprem al autoproclamatei RMN
3 dec. 14:45  Transnistria
Cine a devenit noul președinte al Consiliului Suprem al autoproclamatei RMNTatiana Zalevskaia a devenit noul președinte al Consiliului Suprem al autoproclamatei RMN. Această decizie a fost luată în cadrul primei ședințe, în care așa-numitul parlament al Transnistriei de cea de-a VIII-a legislatură a ales noua conducere. În urma votului deschis, Tatiana Zalevskaia, deputată din ci
Ninsori puternice în nordestul Statelor Unite Au fost închise școli
3 dec. 14:30  Externe
Ninsori puternice în nord-estul Statelor Unite: Au fost închise școli Ninsorile puternice din SUA ar putea cauza depuneri de omăt cu strat gros de pînă la 30 de centimetri în statele Pennsylvania, New York, Massachusetts. Meteorologii americani au emis avertismente de furtună, dar și alerte meteo de vreme rea Din cauza furtunii care început marți, sute de zboruri au fost înt
Primarul capitalei a venit cu o propunere privind plafonul pentru compensațiile la căldură
3 dec. 14:15  Capitala
Primarul capitalei a venit cu o propunere privind plafonul pentru compensațiile la căldură"Propunem ca plafonul pentru compensațiile la căldură să fie de 2000 de lei, iar acolo unde membrii familiilor au un venit mai mic de 2000 de lei per persoană, compensația să fie de 3000 de lei în factură", declară primarul mun. Chișinău, Ion Ceban, notează Noi.md. "Ținînd cont de ultimul anunț al minister
Cojocaru despre bugetul Chișinăului Nu vom participa la ilegalitățile Primăriei și ale PAS
3 dec. 13:45  Economie
Cojocaru, despre bugetul Chișinăului: „Nu vom participa la ilegalitățile Primăriei și ale PAS”Consilierul municipal din partea Partidului Socialiștilor, Dinari Cojocaru, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că bugetul Chișinăului se află într-o stare critică și că Primăria și fracțiunea PAS au comis ilegalități. Potrivit acestuia, modificările la bugetul pentru 2025 au fost pregătite încă
Plahotniuc din nou în fața magistraților
3 dec. 13:44  Politică
Plahotniuc, din nou în fața magistraților13:45 // Ședința de astăzi s-a încheiat. Vlad Plahotniuc a declarat că are foarte multe de spus în cadrul acestui dosar. 12:19 // După o pauză, Plahotniuc a fost adus din nou în sala de judecată și ședința continuă. Vlad Plahotniuc a fost adus și astăzi în fața instanței, după ce marți a făcut primele d
Vicepremierul Mihai Popșoi în dialog cu congresmeni și senatori americani la Washington
3 dec. 13:30  Politică
Vicepremierul Mihai Popșoi, în dialog cu congresmeni și senatori americani la WashingtonAflat în vizită la Washington, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut întrevederi constructive cu congresmenii Brian Mast (R-FL), președintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Camerei Reprezentanților, Tim Burchett (R-TN), Wil
Partidul Nostru inițiază o comisie parlamentară de anchetă privind cheltuielile din starea de urgență
3 dec. 13:17  Politică
Partidul Nostru inițiază o comisie parlamentară de anchetă privind cheltuielile din starea de urgențăPartidul Nostru a înregistrat în Legislativ un proiect de Hotărâre pentru instituirea Comisiei parlamentare de anchetă care să verifice toate achizițiile și cheltuielile publice efectuate de către ministere și instituții în perioada stării de urgență din 2022–2023. Astfel, deputații Fracțiunii Partidului Nost
Junghietu Ploile au încetinit lucrările la una dintre cele mai importante investiții energetice ale țării
3 dec. 13:15  Economie
Junghietu: "Ploile au încetinit lucrările la una dintre cele mai importante investiții energetice ale țării"Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a menționat că ploile din ultimele zile au încetinit lucrările civile la stația electrică Chișinău, una dintre cele mai importante investiții energetice ale țării. Oficialul a precizat că precipitațiile au îngreunat accesul utilajelor grele și intervențiile la sol, limi
Cine este cel mai scump fotbalist din Moldova Evaluări actualizate ale Superligii
3 dec. 13:00  Sport
Cine este cel mai scump fotbalist din Moldova? Evaluări actualizate ale Superligii Unele cluburi și-au consolidat pozițiile, altele au pierdut din valoare, iar liderii naționali au devenit simboluri ale creșterii și stabilității. Portalul de referință Transfermarkt a prezentat date actualizate privind valoarea de piață a fotbaliștilor din prima ligă a Moldovei. „Sheriff” este
Jocul dea bursa sau cum este construită poarta de acces pentru interesele străine
3 dec. 13:00  Analitică
Jocul de-a bursa, sau cum este construită poarta de acces pentru interesele străineMoldovei i se promite o nouă poveste de succes – integrarea pe piețele internaționale de capital și un aflux de sute de milioane de euro prin plasamente bursiere. Pe 2 decembrie, în Republica Moldova a fost înregistrată Bursa Internațională de Valori. Acest eveniment a fost salutat anticipat ca un „mo
PSRM Este necesară reluarea unui dialog stabil și productiv între Chișinău și Tiraspol
3 dec. 12:45  Politică
PSRM: Este necesară reluarea unui dialog stabil și productiv între Chișinău și TiraspolDeputații din fracțiunea Partidului Socialiștilor au avut o întrevedere cu ambasadorul Thomas Lenk, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE pentru reglementarea transnistreană. În cadrul dialogului, ei au făcut un schimb de opinii privind stadiul actual al procesului de negocieri, menț
Patru persoane dintre care trei minori sau intoxicat cu monoxid de carbon
3 dec. 12:30  Societate
Patru persoane, dintre care trei minori, s-au intoxicat cu monoxid de carbonÎn dimineața zilei de 3 decembrie 2025, patru persoane, dintre care trei minori, au fost la un pas de tragedie după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon emanat de la o sobă defectă. Potrivit primelor informații, cazul a fost alertat la Serviciul 112 la ora 01:38. O femeie în vîrstă de 44 de ani, dar și t
Fără artificii în acest an Ministerul Mediului recomandă renunțarea Ombudsmanii cer interdicție
3 dec. 12:20  Societate
Fără artificii în acest an? Ministerul Mediului recomandă renunțarea, Ombudsmanii cer interdicțieMinisterul Mediului nu recomandă să fie utilizate artificiile de sărbători. Declarația a fost făcută de Gheorghe Hajder, după ce avocații poporului au solicitat interzicerea acestor obiecte pirotehnice. Oficialul a precizat că utilizarea focurilor de artificii cauzează mai multe daune. Conform lui, autorit
Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor la perchezițiile CNA
3 dec. 12:16  Societate
Reacția Administrației Naționale a Penitenciarelor la perchezițiile CNAAdministrația Națională a Penitenciarelor (ANP) confirmă desfășurarea acțiunilor Centrului Național Anticorupție și Procuraturii municipiului Bălți în cadrul Penitenciarului nr. 6 Soroca privind suspiciuni de acte de corupție. ANP precizează că promovează o politică strictă de toleranță zero față de orice
La Paris a avut loc un protest împotriva politicii bugetare a guvernului
3 dec. 12:15  Externe
La Paris, a avut loc un protest împotriva politicii bugetare a guvernuluiLa Paris, mii de oameni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva politicii bugetare a guvernului francez. Protestatarii s-au adunat în istoricul arondisment 2 al Parisului pentru a-și exprima dezacordul față de politica bugetară a cabinetului francez. Demonstranții au scandat lozinci și au purtat
Guvernul pregătește strategia de reintegrare a țării formatul 52 nu mai există
3 dec. 12:01  Politică
Guvernul pregătește strategia de reintegrare a țării: formatul „5+2” nu mai existăGuvernul Republicii Moldova lucrează la o strategie actualizată de reintegrare a celor două maluri ale Nistrului, însă detaliile nu pot fi făcute publice deocamdată. Acest lucru a fost declarat de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Oficialul a explicat că anumite aspecte ale procesului nece
Anunț important pentru transportatori noi autorizații disponibile pentru cursele spre Turcia
3 dec. 12:00  Societate
Anunț important pentru transportatori: noi autorizații, disponibile pentru cursele spre TurciaMoldova a primit un contingent suplimentar de 200 de autorizații pentru categoria „intrare fără marfă” în Turcia, valabile pentru anul 2025, informwază Noi.md. Potrivit Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), documentele pot fi utilizate pînă la data de 31 ianuarie 2026. Autorizațiile suplimentare au
Triplu triumf al karateului moldovenesc la Belgrad
3 dec. 12:00  Sport
​Triplu triumf al karate-ului moldovenesc la BelgradȘcoala moldovenească de karate și-a demonstrat din nou valoarea pe scena internațională: Vitalie Spînu, Anastasia Spînu și Daniel Mutelica au devenit campioni ai prestigiosului turneu din seria „Grand Prix” de karate shotokan, care a avut loc la Belgrad. Vitalie Spînu a urcat pentru a treia oară consecutiv
Prețurile la combustibil în Moldova continuă să scadă
3 dec. 11:51  Economie
Prețurile la combustibil în Moldova continuă să scadăAgenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat miercuri, 3 decembrie, noi prețuri maxime la produsele petroliere principale de tip standard, care vor fi valabile începînd cu 4 decembrie. Astfel, prețul maxim al benzinei A-95 va constitui 23,25 lei/litru (-1 ban), iar al motorinei sta
Ministerul Apărării anunță noi radare de ultimă generație pentru securitatea spațiului aerian
3 dec. 11:51  Societate
Ministerul Apărării anunță noi radare de ultimă generație pentru securitatea spațiului aerianMinisterul Apărării, Anatolie Nosatîi, a declarat că Republica Moldova va achiziționa sisteme noi de apărare, fiind în prezent în proces de identificare a unui contract. „Aceste sisteme sînt la o cerință foarte mare, vor fi sisteme noi, respectiv ele trebuie să fie produse. Nu pot să te duci să le i-ai să
În capitală au fost înregistrate cîteva cazuri de gripă sezonieră
3 dec. 11:45  Capitala
În capitală, au fost înregistrate cîteva cazuri de gripă sezonierăAgenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) continuă supravegherea infecțiilor respiratorii la nivel teritorial și național, notează Noi.md. În perioada 24.11.2025-30.11.2025, au fost înregistrate 2100 de cazuri de infecții ale căilor respiratorii, majoritatea la copii, fiind în creștere cu 1,1% față
Ministra Muncii despre compensații Analizăm cererile cetățenilor în funcție de veniturile lor
3 dec. 11:39  Societate
Ministra Muncii, despre compensații: "Analizăm cererile cetățenilor, în funcție de veniturile lor"Ministra Muncii, Natalia Plugaru, a venit cu anumite precizări despre procedura de acordare a compensațiilor pentru sezonul rece, notează Noi.md. "Anul trecut, noi am avut 720 de mii de gospodării, care au beneficiat de compensații.
Topul naționalităților care aleg să călătorească prin Aeroportul Internațional Chișinău
3 dec. 11:30  Societate
Topul naționalităților care aleg să călătorească prin Aeroportul Internațional ChișinăuAeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău continuă să înregistreze o creștere semnificativă a traficului de pasageri, evoluție determinată de extinderea conexiunilor internaționale și de revenirea unor operatori importanți pe piața locală. În ultimele luni, mai multe companii aeriene au dezvoltat op
Acces mai ușor la medicamente compensate măsuri noi pentru pacienții cronici și cei cu boli acute
3 dec. 11:20  Societate
Acces mai ușor la medicamente compensate: măsuri noi pentru pacienții cronici și cei cu boli acutePacienții vor avea acces mai simplu la medicamentele și dispozitivele medicale compensate. Guvernul a aprobat un set de modificări ce țin de asigurarea obligatorie de asistență medicală. Potrivit documentului, termenului de valabilitate a rețetei compensate pentru maladiile acute va fi extins de la 10 la 1
Ministra Agriculturii Statul intră în noul an agricol cu restanțe la subvenții
3 dec. 11:20  Economie
Ministra Agriculturii: Statul intră în noul an agricol cu restanțe la subvențiiRepublica Moldova va intra în noul an agricol avînd restanțe de circa 1 miliard de lei la Fondul de subvenționare, a declarat ministra Agriculturii, Ludmila Catlabuga, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit ei, această situație „bucură într-o anumită măsură”, deoarece arată că fermierii continuă să i
Percheziții la penitenciarul din Soroca A fost reținut un șef de secție
3 dec. 11:18  Societate
Percheziții la penitenciarul din Soroca: A fost reținut un șef de secțieOfițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în colaborare cu Procuratura municipiului Bălți, desfășoară mai multe percheziții la persoane din conducerea Penitenciarului nr. 6 Soroca, precum și la un deținut din aceeași instituție. Operațiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal deschis pe fapte de
Părinți obligați să întoarcă ajutorul de 1000 de lei pentru elevi Ce spun autoritățile
3 dec. 11:15  Societate
Părinți obligați să întoarcă ajutorul de 1.000 de lei pentru elevi. Ce spun autoritățile Peste 200 de părinți din Moldova au primit scrisori de la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) prin care li se cere să întoarcă indemnizația unică de 1.000 de lei, acordată în septembrie, pentru pregătirea copiilor de școală. Deputatul Ion Chicu a semnalat cazul și spune că unii părinți sînt rugați
Guvernul stabilește noi cerințe de calitate pentru produsele de panificație și pastele făinoase
3 dec. 11:09  Societate
Guvernul stabilește noi cerințe de calitate pentru produsele de panificație și pastele făinoaseCerințele de calitate pentru produsele de panificație și pastele făinoase vor fi actualizate pentru a include noi categorii de produse apărute pe piață. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o hotărîre în acest sens. Documentul stabilește cerințele de calitate pentru produse de panificație fără gluten, pa
Poliția belgiană a eliberato pe Federica Mogherini reținută pentru corupție
3 dec. 11:07  Externe
Poliția belgiană a eliberat-o pe Federica Mogherini, reținută pentru corupțieFosta înaltă reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate și rectorul Colegiului Europei, Federica Mogherini, care fusese reținută anterior de poliția belgiană sub suspiciunea de fraudă, a fost eliberată în noaptea de 3 decembrie. Informația a fost transmisă de agenția
Transnistria stiri: 1830
Considerați că autoritățile gestionează eficient securitatea frontierelor Republicii Moldova?