Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

A decedat Vladimir Dubasov, liderul trupei de rock „Прохожий” de la Chișinău

6 aug. 2019,, 18:15   Istoria rockului moldovenesc
5661 1

"Стань чем-то новым, пой, пляши, улыбайся.

Стань чем-то новым, только собой останься..."

Astăzi, 6 august 2019, inima muzicianului rock de la Chișinău, liderului trupei „Прохожий”, Vladimir Dubasov, a încetat să mai bată.

Cei care l-au cunoscut personal pe muzician spun că a fost un om frumos la suflet, profund, interesant, neordinar, foarte sensibil la puterea cuvintelor și a poeziei. La sfîrșitul anilor 80 și-a format propria trupă de rock, întitulată „Прохожий” („Trecătorul” – nota red.). Echipa lui Vladimir Dubasov a cîntat la diferite festivaluri de rock, unde performanța trupei a fost recunoscută drept una dintre cele mai bune.

În urmă cu zece ani, grupul „Прохожий”, cu ajutorul renumitului sunetist Andrei Lifenco, a înregistrat albumul cu denumirea „Напротив Неба” („Vizavi de cer” – nota red.) – acesta, precum și alte melodii ale trupei le puteți asculta aici.


Într-un interviu, Vladimir Dubasov a spus cuvinte foarte corecte: „Trăim într-o societate cu o criză de sens, iar cea mai importantă problemă a poeziei astăzi este că oamenii au încetat să admire frumusețea. Iar poezia este capabilă să salveze, ea ne face pe toți părtași la Divin. În ceea ce privește muzica, aceasta ajută la explicarea omului a unui adevăr comun”.

Vladimir Dubasov nu mai este cu noi, iar aceasta este o pierdere serioasă pentru underground-ul de la Chișinău și pentru comunitatea culturală în ansamblu. Numele lui pentru totdeauna va rămînea în istoria rockului moldovenesc. Dar, ca un adevărat om de artă, Vladimir ne-a lăsat cîntecele sale și vom fi fericiți să le ascultăm,pătrunzînd în sensul lor, educînd în noi înșine oameni noi, noi trecători în această lume, dar, în același timp, fără să uităm să rămînem noi înșine...

Autor: Nicolai Mișcoi

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?