COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Zoom suspendă vînzările directe către clienţii din China

Zoom suspendă vînzările directe către clienţii din China

Zoom Video Communications va trece către un model bazat doar pe parteneri în China continentală, din 23 august, suspendînd vînzările directe către toţi clienţii din regiune, au anunţat luni reprezentanţii aplicaţiei de videoconferinţe online, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.


Clienţii Zoom din China au primit luni un email în care sînt informaţi în legătură cu aceste modificări şi li se comunică că firma le va oferi utilizatorilor "un sprijin mai bun pe plan local".

În email-ul văzut de Reuters, Zoom îi prezintă pe partenerii care pot oferi serviciile sale comerciale clienţilor din China: Bizconf Communications, Suiri Zhumu Video Conference şi Systec Umeet.

Zoom se distanţează de operaţiunile din China, care sînt analizate de activiştii pentru drepturile omului şi cei care susţin dreptul la viaţa privată.

În mai, compania anunţase că va suspenda înscrierile gratuite pentru utilizatorii din China dar în iunie Zoom a fost intens criticată pentru că a închis contul unui grup de activişti chinezi din SUA care participau la un eveniment online pentru a comemora masacrul din Piaţa Tiananmen.

Într-o postare pe blog post, Zoom a confirmat că a închis contul temporar, la solicitarea Guvernului de la Beijing, apoi l-a refăcut.

Directorul general al Zoom Video Communications Inc, Eric Yuan, a emigrat din China în SUA şi în urma succesului platformei a devenit miliardar.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load