COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Zi de doliu național în China în memoria victimelor COVID-19

Zi de doliu național în China în memoria victimelor COVID-19

Ziua de 4 aprilie a fost decretată în China Zi de doliu național în memoria victimelor COVID-19. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a adresat omologului său chinez, Xi Jinping, un mesaj cu această ocazie, transmite IPN.

„Parcurgem o perioadă deloc ușoară pentru întreaga lume. Umanitatea se confruntă cu o provocare fără precedent pentru timpurile actuale, iar acțiunile noastre conjugate ne demonstrează că doar împreună, solidari, o vom depăși. Astăzi, cînd conducerea Republicii Populare Chineze a decretat Zi de doliu național, sîntem alături de rudele și apropiații celor care au avut de suferit. Transmit compasiunea și regretul nostru profund familiilor îndurerate, iar celor care au căzut pradă acestei pandemii – însănătoşire grabnică”, se spune în mesajul șefului statului.

Igor Dodon a transmis, în numele poporului Republicii Moldova, mulțumiri pentru asistența și sprijinul constant oferit de guvernul chinez.

COVID-19 a provocat, pînă în data de 4 aprilie, 60 112 de decese în toată lumea. În China au fost confirmate 81 de mii de cazuri de COVID-19 și 3 326 de decese asociate cu noul tip de coronavirus.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load