Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3989

World Press Photo a ales ''fotografia anului''

12 apr. 2019,, 18:50   Externe
2083 0

Imaginea emoţionantă a unei fetiţe honduriene care plînge în timp ce mama ei este percheziţionată de un agent al poliţiei de frontieră americane, a fost aleasă ''fotografia anului'' în cadrul World Press Photo, potrivit AFP, citată de News.ro.

Această imagine realizată în iunie 2018 de John Moore, fotograf al agenţiei Getty, o arată pe Sandra Sanchez şi pe fiica ei Yanela în momentul în care sînt reţinute de poliţişti după ce au traversat ilegal frontiera dintre Statele Unite şi Mexic.

Juriul a estimat că această imagine, care a făcut înconjurul lumii, ilustrează "o altfel de violenţă, care este psihologică".

În faţa emoţiei generale create de fotografie, serviciul american al vămii şi cel pentru protecţia frontierei au precizat că Yanela şi mama sa nu figurează printre miile de migranţi care au fost separaţi la sosirea în Statele Unite.

"Totuşi, dezaprobarea generală în ceea ce priveşte această practică controversată l-a determinat pe preşedintele Donald Trump să-şi revizuiască politica în iunie anul trecut", au declarat membrii juriului concursului desfăşurat în Amsterdam.


John Moore era pe punctul de a-i fotografia pe agenţii serviciului de frontieră în noaptea de 12 iunie, în valea Rio Grande, cînd a fost arestat un grup de persoane care încerca să traverseze frontiera.

"Puteam vedea frica pe feţele lor, în ochii lor", a mărturisit fotograful pentru un post de radio american.

El a povestit că a realizat fotografia în momentul în care Sandra Sanchez şi-a lăsat fetiţa din braţe pentru a putea fi percheziţionată. Atunci copilul a început să plîngă. "Am pus un genunchi în pămînt şi aveam foarte puţin timp la dispoziţie înainte ca acest moment să ia sfîrşit", a povestit fotograful în vîrstă de 51 de ani, care realizează fotoreportaje la frontiera SUA cu Mexic de mai multe zeci de ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?