X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Whisky-ul Johnnie Walker va fi vândut în sticle de carton

14 iul. 2020,, 23:00   Externe
2942 0

Johnnie Walker, o marcă de whisky cu o vechime de peste 200 de ani, va fi vîndută în sticle realizate din carton. Compania care produce băutura, Diageo, a declarat că va începe să testeze noile ambalaje în primăvara anului viitor.

În interior, noile sticle vor fi acoperite cu o substanță eco impermeabilă, care nu interacționează cu băuturile, transmite go4it.ro cu referire la BBC News.

Gigantul caută modalități prin care să își limiteze consumul de sticlă și plastic, ambele materiale fiind poluante. Plasticul se degradează foarte greu, iar pentru fabricarea sticlei este consumată multă energie și este eliberat dioxid de carbon în atmosferă.

Noul ambalaj va fi realizat de firma Pulpex, care mai lucrează cu nume mari precum Pepsi și Unilever. Sticla de carton Johnnie Walker va fi reciclabilă complet, potrivit Diageo.

Giganții din industrie caută alternative eco pentru ambalaje


Marii producători de băuturi, alcoolice și răcoritoare, caută alternative la ambalajele realizate din sticlă și plastic. O companie din Olanda a dezvoltat un tip de plastic biodegradabil, bazat pe plante. Proiectul este susținut de giganții Coca-Cola, Danone și Carlsberg.

Coca-Cola a anunțat, însă, că nu va renunța complet la sticlele din plastic, deoarece consumatorii încă le doresc.

În Marea Britanie, compania Frugalpac produce sticle de vin din carton, obținut din hîrtie reciclată.

Plasticul este în continuare extrem de popular. În Europa, companiile din industria alimentară au folosit 8,2 milioane de tone pentru ambalaje în 2018.

Diageo, care mai deține mărcile Guinness și Smirnoff, susține că mai puțin de 5% din ambalajele sale este reprezentat de plastic.

Plasticul este unul dintre cele mai dăunătoare materiale inventate de om. În fiecare an, 8 milioane de tone ajung în oceanele lumii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?