Un student britanic a făcut înconjurul lumii pe bicicletă (FOTO)

Un student britanic a făcut înconjurul lumii pe bicicletă (FOTO)

Charlie Condell, în vîrstă de 18 ani, a hotărît să sărbătorească sfîrșitul școlii pornind într-o călătorie de aproape 30.000 de kilometri în jurul lumii.



Pe 6 iulie 2018, a doua zi după ce și-a dat examenele finale, Charlie, din Bristol, Marea Britanie, a pornit în cursă. Pe parcursul ultimelor opt luni, tînărul a parcurs de unul singur 20 de țări din Asia, Europa, Australia și SUA. El a planificat inițial să călătorească doar prin Europa, făcînd 10.000 km, dar a decis apoi să-i extindă călătoria și a ajuns să facă înconjurul lumii.


Expediția sa nu a fost lipsită, însă, de incidente. În octombrie 2018, pe cînd era în Noua Zeelandă, bicicleta de carbon și bagajele i-au fost furate în timp ce dormea într-un hostel. Printre lucrurile furate de hoți a fost și pașaportul, echipamentele de camping și alte echipamente de ciclism – estimate la o valoare totală de 4.000 de lire sterline.


Localnicii s-au mobilizat, însă, după ce au aflat ce i s-a întîmplat tînărului și i-au oferit cazare, hrană și o bicicletă nouă cu care să-și continue drumul.


 Ajuns înapoi în Bristol, Charlie a devenit cea mai tînără persoană care a realizat turul lumii pe bicicletă. Fostul record era deținut din 2015 de un alt britanic, Tom Davies, de 19 ani.


Charlie și-a finanțat călătoria din economiile sale și, de asemenea, a creat o pagină online în care putea primi donații.


Charlie Condell3


Charlie Condell4


Charlie Condell5


 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load