Un șofer din convoiul lui Trump, reţinut în SUA

Un șofer din convoiul lui Trump, reţinut în SUA

Un şofer din convoiul preşedintelui american Donald Trump, care şi-a petrecut weekendul prelungit la reşedinţa din Florida, a fost reţinut scurt timp în weekend, pentru că a trasportat o armă de foc în bagaje, potrivit Secret Service, însărcinat cu protecţia preşedintelui, scrie AFP, citată de news.ro.

Arma a fost descoperită în timpul unui control de securitate, duminică dimineaţa, în bagajele şoferului, care urma să conducă un vehicul care transporta presa de la Mar-a-Lago, reşedinţa preşedintelui, la terenul de golf unde Trump s-a dus să facă o partidă.

”Individul se afla în mod legal în posesia unui obiect interzis (o armă de foc) în afara perimetrului de securitate”, a precizat Secret Service într-un comunicat.

Şoferul, care nu a fost identificat, a declarat presei că a uitat să lase arma în maşina personală, înainte să-şi preia postul.

El a fost interogat timp de aproximativ o oră, după care a fost eliberat şi trimis acasă.

Toţi şoferii au fost înlocuiţi, după incident, a anunţat Casa Albă.

”Nicio persoană aflată sub protecţia Secret Service nu s-a aflat în pericol sau a fost ameninţată” de acest incident, a subliniat serviciul de protecţie a personalităţilor.

Acest incident a avut loc la cîteva zile după un atac armat sîngeros într-un liceu situat în apropierea reşedinţei lui Trump.

Nikolas Cruz, un fost elev al Liceului Marjory Stoneman Douglas din Parkland, a deschis focul cu o puşcă semiautomată, miercuri, pe culoarele instituţiei. El a omorît 17 persoane, majoritatea adolescenţi.

 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load