X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Un oraș din Mexic a doborît recordul Guiness pentru cel mai lung taco din lume

13 noi. 2019,, 02:31   Externe
2226 0

Un taco de 102 metri lungime, la prepararea căruia s-au folosit 1.500 kilograme de carne prăjită şi mărunţită şi 1.200 kilograme de tortilla, ingrediente tradiţionale în bucătăria mexicană, a fost asamblat în centrul istoric al oraşului Queretaro (centrul Mexicului) şi inclus duminică în cartea recordurilor Guiness.

Cu acest taco uriaş au fost servite peste 1.000 de persoane, iar la elaborarea sa au participat 25 de bucătari şefi profesionişti, precum şi 150 de ucenici de bucătar, care au pregătit ingredientele cu 12 ore înainte de prezentarea în public a acestei specialităţi culinare mexicane.

În faţa privirilor celor 1.000 de persoane care au participat la degustare, autorităţile au confirmat că obiectivul a fost îndeplinit, iar recordul deţinut de un alt oraş mexican, Guadalajara, cu un taco de 75 de metri lungime, a fost doborît.

Queretaro a mai încercat să doboare acest record în anul 2011, însă nu a reuşit decît să egaleze lungimea de 75 metri a taco-ului din Guadalajara.

Turiştii străini au rămas uimiţi de pregătirile şi de implicarea participanţilor pentru a stabili noul record.

Locuitorii oraşului s-au arătat la fel de mulţumiţi şi mîndri de noul record şi speră ca acest eveniment să atragă mai mulţi vizitatori în oraşul lor.

Carnea folosită la uriaşul taco a fost furnizată de măcelăriile din Queretaro, în timp ce bucătarii şefi şi ucenicii lor s-au oferit voluntar pentru prepararea ingredientelor.

Procesul, coordonarea şi preparativele pentru îndeplinirea acestui obiectiv au început în iunie, cînd a fost anunţată tentativa de doborîre a recordului mondial şi au fost chemaţi numeroşi juraţi şi notari pentru consemnarea marelui eveniment.

După înscrierea noului record, toţi participanţii au putut să deguste gratuit acest taco conţinînd peste două tone de ingrediente.

Agenţiile de turism, crescătorii de animale şi autorităţile municipale vor promova recordul ca parte a campaniei de atragere a turiştilor în oraş.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?