COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Un oraş din China cu 4 milioane de locuitori a fost închis din nou

Un oraş din China cu 4 milioane de locuitori a fost închis din nou

Autorităţile din oraşul Jilin, din nord-estul Chinei, au reintrodus miercuri măsuri de izolare, informează AFP.

A fost suspendat transportul în comun, iar locuitorii nu mai pot ieşi din localitate decît dacă au fost testaţi pentru coronavirus în ultimele 48 de ore. Şcolile unde se reluaseră cursurile au fost reînchise imediat, iar activitatea cinematografelor, sălilor de sport, cafenelelor şi altor localuri publice a fost din nou interzisă. Farmaciile trebuie să comunice autorităţilor identitatea celor care cumpără medicamente analgezice şi antivirale, au precizat autorităţile locale, prin reţelele sociale, transmite agerpres.ro.

Unul din viceprimari a recunoscut că „situaţia este destul de gravă şi de complicată” şi există „un pericol mare de răspîndire crescută a virusului”.


Jilin, cu peste patru milioane de locuitori, se află în provincia cu acelaşi nume de la frontiera cu Coreea de Nord, la fel ca şi oraşul Shulan, unde a fost depistat la sfîrşitul săptămînii trecute un nou focar de infecţie cu coronavirus.

Situaţia începuse să revină treptat la normal peste tot în China după 8 aprilie, cînd a luat sfîrşit carantina la Wuhan, oraşul din centrul ţării de unde s-a declanşat anul trecut pandemia de COVID-19. După a atins un vîrf în februarie, numărul de cazuri noi de coronavirus a scăzut, iar miercuri s-au înregistrat doar şapte, dintre care unul provenit din străinătate. Celelalte şase au apărut însă în noul focar de la Shulan, unde totalul a ajuns astfel la 21.

Ultimul deces după infectarea cu coronavirus a fost raportat în China în 7 aprilie. Bilanţul la nivel naţional este de 82.926 de cazuri, din care 4633 mortale.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load