X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un ministru a demisionat după ce a provocat întîrzierea unui avion

28 mai. 2019,, 17:10   Externe
1148 0

Josefa Gonzalez Blanco, ministrul Mediului din Mexic, a fost obligată să demisioneze după ce a cauza întîrzierea unui avion cu 38 de minute, fiind astfel în contradicţie cu promisiunile populiste ale preşedintelui de a conduce ţara pentru oameni, relatează The Guardian, potrivit news.ro .

Blanco urma să zboare de la Ciudad de Mexico la Mexicali, la graniţa cu SUA, vinerea trecută însă a întîrziat din motive necunoscute.

Conform preşedintelui Andres Manuel Lopez Obrador, ministrul a cerut apoi unui director al companiei aeriene de stat – cu care ar fi fost prietenă – să ţină la sol avionul pentru ca ea să poată ajunge.

„Au trebuit să o aştepte”, a afirmat Lopez Obrador, el descriind situaţia ca fiind „foarte regretabilă”.

Un pasager a documentat întîrzierea pe Twitter, susţinînd că zborul Aeromexico 198 urma să decoleze cînd pilotul a anunţat că trebuie să se întoarcă din cauza „unui ordin prezidenţial” pentru a lua încă un pasager. După ce Blanco s-a urcat la bord, pasagerul a fotografiat-o.


Ea a publicat apoi scrisoarea sa de demisie în care şi-a cerut scuze.

„Nu există justificare. Adevărata transformare a Mexicului cere ca valorile dreptăţii şi corectitudinii să fie respectate”, a scris ea.

Într-o postare ulterioară pe Twitter, ea l-a absolvit de orice vină pe preşedintele Lopez Obrador: „Doar eu sînt de vină … preşedinţia nu a intervenit deloc”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?