X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3998

Un ministru a demisionat după ce a dat mită alegătorilor pepeni și crabi

26 oct. 2019,, 01:30   Externe
2556 0

Proaspăt numit ministru al industriei în Japonia, Isshu Sugawara a demisionat vineri după ce a fost acuzat de mass-media că a oferit alegătorilor bani şi cadouri, încălcînd legea.

Titularul portofoliului Ministerului Economiei, Comerţului şi Industriei (Meti), care gestionează mai ales companiile, a fost denunţat de presa săptămînală.

“Tocmai mi-am prezentat demisia prim-ministrului pentru că au existat diverse articole despre campaniile mele de ales local şi nu vreau ca discuţiile legilor să fie blocate de o dezbatere în parlament despre acest caz”, a declarat el pentru presă, potrivit imaginilor difuzate de canalul public NHK.

“Nu aş dori să fie afectate nici activităţile ministerului”, a adăugat el înainte de a-şi cere scuze.

″Îmi asum responsabilitatea pentru numirea lui, îmi prezint scuzele populaţiei japoneze”, a comentat la rîndul său prim-ministrul Shinzo Abe.


Potrivit revistei care a dezvăluit pentru prima dată cazul, Sugawara a înmînat prin secretarul său familiei unui susţinător din circumscripţia sa, care decedase, un plic în care se găseau în numerar 20.000 de yeni (166 de euro), bani de înmormîntare, lucru interzis prin lege.

Şi nu ar fi prima dată. Potrivit presei, el a oferit şi cadouri destul de scumpe, precum crabi şi pepeni - care în Japonia pot atinge preţuri astronomice - altor alegători care îl susţin.

S-a întîmplat deja de mai multe ori ca unul dintre miniştrii lui Abe să fie obligat să părăsească guvernul din cauza unui scandal de clientelism de această natură.

Sugawara, în ciuda faptului că a deţinut titlul de ministru al economiei, industriei şi comerţului, nu a fost responsabil pentru negocieri comerciale importante ale Japoniei şi nici cu aspectele pur economice şi bugetare.

El va fi înlocuit de Hiroshi Kajiyama, care a fost responsabil cu revitalizarea regiunilor şi reformele de reglementare într-un precedent guvern Abe.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?