X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Un meteorit de 15 kg a căzut pe un cîmp dintr-un sat indian

26 iul. 2019,, 22:00   Externe
2716 0

Un meteorit de dimensiunea unei mingi de fotbal, cu o greutate de 15 kilograme, a aterizat pe un cîmp din apropierea satului indian Koriyahi, din statul Bihar.

Oamenii munceau la cîmp atunci cînd obiectul mineral, de culoare brună a aterizat într-o plantație cu orez. Speriați, aceștia au luat-o la fugă, informează AFP, conform Agerpres.

„Fermierii lucrau în cîmpul de orez cînd această piatră grea a căzut din cer cu zgomot. Ei au povestit că au văzut fum care se ridica de la sol şi au fugit”, a declarat Shirsat Kapil Ashok, un oficial din districtul Madhubani, pentru AFP.

Sătenii s-au întors la faţa locului după ce fumul a dispărut şi au scos posibilul meteorit din craterul, de peste un metru, provocat de impact.

„Am văzut că (piatra) este puternic magnetizată, are un fel de luciu şi cîntăreşte circa 15 kilograme”, a precizat Ashok.


Meteoriţii sînt obiecte solide provenind din spaţiu, care au reuşit să traverseze atmosfera Pămîntului fără a se dezintegra complet.

În februarie 2013 un meteorit s-a dezintegrat deasupra localităţii Celiabinsk, în Munţii Urali din Rusia, iar unda de şoc a impactului a spart toate geamurile oraşului, aproximativ 1.000 de persoane fiind rănite.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?