Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Un fost diplomat german, suspectat de spionaj în favoarea Chinei

16 ian. 2020,, 03:01   Externe
2390 0

Forțele de ordine și procurorii au efectuat miercuri mai multe percheziții în locuințe și birouri din Germania, dar și din Bruxelles, într-o anchetă în care trei persoane sînt acuzate că au spionat în favoarea Chinei, arată Reuters.

Conform revistei Der Spiegel, principalul suspect din acest caz este chiar un fost diplomat german de rang înalt. Acesta a lucrat la Comisia Europeană, după care a intrat în serviciul diplomatic al Uniunii Europene - Serviciul European pentru Acțiune Externă (SEAE) - și s-a aflat la post în mai multe state.

La finalul carierei diplomatice, în 2017, acesta s-a angajat la o firmă de lobby care consiliază "mari companii". Din acest moment, cetățenul german ar fi început să transmită informații confidențiale către serviciile secrete din China.

Acesta este acuzat că ar mai fi recrutat alte două persoane, dintre care una s-a deplasat în China pentru a se întîlni cu destinatarii informațiilor, iar cealaltă ar fi indicat doar că era 'dispusă' să ajute la transmiterea de informații.

"Pot confirma că întreprindem o anchetă privind suspiciuni de spionaj în favoarea serviciului secret" al Chinei, a declarat purtătorul de cuvînt al Parchetului federal german pentru anchetele de spionaj, Markus Schmitt.


Niciunul dintre suspecți nu a fost arestat, a precizat el. Perchezițiile au avut loc la Bruxelles, Berlin și în landurile Baden-Wuerttemberg și Bavaria, principalele centre ale industriilor germane avansate.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?