Un dispozitiv exploziv a fost aruncat în incinta unei ambasade SUA

Un dispozitiv exploziv a fost aruncat în incinta unei ambasade SUA

Un bărbat a aruncat un dispozitiv exploziv în incinta ambasadei americane din Podgorica, capitala Muntenegrului, înainte de a se sinucide, a anunţat joi Departamentul de Stat al Statelor Unite, relatează site-ul publicaţiei The New York Times.

Steve Goldstein, responsabil cu diplomaţia şi afacerile publice în cadrul Departamentului de Stat al SUA, a declarat pentru site-ul publicaţiei The New York Times că un bărbat neidentificat a aruncat un dispozitiv exploziv - cel mai probabil o grenadă - în curtea ambasadei din Podgorica, în jurul orei locale 00.30 (01.30, ora Romîniei).

Explozia ulterioară nu a rănit nicio persoană din cadrul ambasadei, care era închisă. Apoi, atacatorul s-a sinucis.

"Echipa de securitate a cercetat zona şi nu a găsit alte dispozitive explozive. Clădirea nu a fost avariată. Angajaţii ambasadei vor rămîne acasă în cursul zilei de joi, din motive de siguranţă", a spus Goldstein.

Departamentul de Stat al SUA nu are deocamdată informaţii despre motivul atacului, fiind luată în calcul varianta unui atentat sinucigaş.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load