X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Un avion cu peste 50 de pasageri la bord s-a prăbușit: nimeni nu a supraviețuit

18 feb. 2018,, 11:15   Externe
4734 0

Un avion cu 66 de oameni la bord s-a prăbuşit duminică în Iran. Aeronava ATR-72 aparținînd companiei Aseman Airlines decolase din capitala Teheran şi se îndrepta către un oraş din sud-vestul ţării.

A dispărut, însă, de pe radar, iar puţin mai tîrziu, autorităţile au confirmat că s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă, cu 180 de kilometri înainte de a ajunge la destinaţie.

Sînt foarte puţine informaţii în acest moment, aşa că nu se ştie dacă există supravieţuitori. Presa iraniană citează însă un purtător de cuvînt al companiei potrivit căruia toate persoanele aflate la bord au murit. „Toate serviciile de urgenţă sînt în alertă”, au anunţat agenţiile Isna şi Fars, citîndu-l pe Pirhossein Koolovand, şeful serviciului naţional de intervenţie.

La bord erau 60 de pasageri şi şase membri ai echipajului, iar potrivit primelor date, de vină pentru prăbuşire ar fi putut fi vremea rea. Pe de altă parte, avionul era de 20 de ani în serviciu.

Iranul, mult timp aflat sub embargo internațional, se confruntă cu o penurie de piese de schimb pentru flota sa aviatică.


Tragedia aviatică se întîmplă la o săptămînă după o alta similară, petrecută în Rusia, în urma căreia 71 de persoane au murit.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?