UE va schimba condițiile de eliberare a vizelor

UE va schimba condițiile de eliberare a vizelor

Consiliul UE a adoptat unele modificări la codul de vize, care vor simplifica condițiile de obținere a vizelor pentru călătorii de bună credință și vor contribui la lupta împotriva migrației ilegale.

Despre aceasta a anunțat "Adevărul european" cu referire la decizia Consiliului UE.

Noile reguli înseamnă proceduri mai rapide și mai ușoare pentru cei care călătoresc legal. În special, cererea de viză poate fi depusă cu șase luni (în loc de cele trei actuale), dar nu mai tîrziu de 15 zile pînă la data începerii călătoriei. Este, de asemenea, posibilă completarea și semnarea cererii în formă electronică. În plus, este introdusă o abordare armonizată a multivizelor pentru cei care călătoresc des și care au un istoric pozitiv al vizelor. Conform noilor reguli, costul taxei consulare va crește de la 60 la 80 de euro. 

Modificările vor contribui, de asemenea, la îmbunătățirea cooperării UE cu țările terțe în ceea ce privește readmisia prin introducerea unui nou mecanism de prelucrare a vizelor în calitate de pîrghie.
 

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load