Trump vrea să se întîlnească cu informatorul din scandalul ucrainean

Trump vrea să se întîlnească cu informatorul din scandalul ucrainean

Președintele american Donald Trump a declarat că dorește să se întîlnească cu informatorul anonim aflat în centrul controversei generate de convorbirea telefonică cu omologul său ucrainean.


„Ca orice alt american, merit să îmi cunosc acuzatorul, în special pentru că acest acuzator, așa-numitul informator, a prezentat o conversație cu un lider strain într-un mod fraudulos și incorect”, a transmis Donald Trump printr-un mesaj pe Twitter, conform CNN.


„Minciunile lui au fost spuse în cea mai absurd și sinistru mod văzut. A scris și a citit lucruri teribile, apoi a spus că vin din gura președintelui Statelor Unite”, a adăugat Trump.


Avocații informatorului i-au trimis o scrisoare lui Joseph Maguire, directorul serviciului national de Informații, prin care își transmit îngrijorarea despre siguranța clientului lor, în contextul în care Donald Trump continuă să îl vizeze.


„Scopul acestei scrisori este să notificăm în mod formal îngrijorările pe care le avem pentru siguranța personală a clientului nostru”, au scris avocații, menționînd că declarațiile lui Trump sînt un motiv de îngrijorare „crescută”.


Avocații sînt îngrijorați că identitatea informatorilor va fi dezvăluită public, ceea ce va pune în pericol siguranța acestuia.


Preşedintele Donald Trump a calificat scandalul ucrainean drept cea mai mare înşelătorie din istorie.


Democraţii din Camera Reprezentanţilor au lansat marţi o anchetă ce urmăreşte declanşarea unei proceduri de destituire a preşedintelui american.


Congresmenii americani investighează presupusele încercări ale preşedintelui Donald Trump de a face presiuni asupra omologului său ucrainean Volodimir Zelenski în scopul obţinerii de beneficii politice în cursa electorală pentru un nou mandat de preşedinte la alegerile de anul viitor.


Liderul american i-ar fi cerut insistent şefului statului ucrainean, într-o convorbire telefonică, să ancheteze activitatea fiului rivalului său democrat Joe Biden, Hunter Biden, angajat în 2014 în consiliul de administraţie al companiei ucrainene Burisma, producătoare de gaze naturale.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load