Trump amenință din nou Turcia

Trump amenință din nou Turcia

Președintele Donald Trump a declarat, miercuri, răspunzînd unui jurnalist, că va distruge economia Turciei dacă ofensiva dictată de Recep Erdogan în nordul Siriei va duce la dispariția populației kurde.


Întrebat de un jurnalist dacă este îngrijorat că Erdogan va încerca “să-i șteargă de pe fața Pămînutului pe kurzi”, Trump a răspuns: “Voi distruge eu economia lui dacă asta se va întîmpla. Am mai făcut-o o dată ... sper că va acționa rațional”.


Trump a anunțat că SUA nu susțin operațiunea “Izvorul Păcii”.


Președintele american Donald Trump a criticat miercuri operațiunea militară lansată de Turcia în nordul Siriei, menționînd că este o „idee rea” pe care nu o susține.


De asemenea, președintele a avertizat că Ankara poartă acum responsabilitatea pentru toţi luptătorii Statului Islamic din acea zonă, transmit Reuters şi AFP, relatează Agerpres.


„În această dimineaţă, Turcia, membră a NATO, a invadat Siria. Statele Unite nu susţin acest atac şi i-au indicat în mod clar Turciei că această operaţiune este o idee rea”, a menţionat Donald Trump într-un scurt comunicat.


Turcia a lansat o operaţiune militară împotriva milițiilor kurde din Siria. Aviația de luptă a bombardat părți din nord-estul țării, la cîteva zile după ce Donald Trump anunța în mod surprinzător retragerea trupelor americane din regiune.


Președintele turc, Recep Erdogan, a spus că operațiunea, denumită ″Izvorul păcii″, are ca scop crearea unei zone de siguranță, curățată de milițiile kurzilor, pe care regimul de la Ankara le consideră teroriste.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load