X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Trump a anunţat că se va întîlni cu liderii talibani din Afganistan

1 mar. 2020,, 14:14   Externe
2514 0

Preşedintele SUA Donald Trump a anunţat sîmbătă că se va întîlni în curînd cu liderii talibani cu care Washingtonul tocmai a semnat un acord care deschide calea unei retrageri totale a trupelor americane din Afganistan, relatează AFP.

"Mă voi întîlni personal cu liderii talibani într-un timp relativ scurt", a spus preşedintele american în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, scrie noi.md cu referire la agerpres.ro.

Declarîndu-se convins că talibanii vor ''face ceva pentru a demonstra că nu este vorba de o pierdere de timp'', el i-a avertizat totuşi pe aceştia. "Dacă lucrurile nu merg bine, ne vom întoarce", a spus el.

Întrebat despre criticile adresate de John Bolton, fostul său consilier în domeniul securităţii naţionale, care a calificat acordul drept ''inacceptabil'', Trump a reacţionat puternic. "Nimeni nu ar trebui să critice acest acord după 19 ani", a declarat el. ''Ceea ce am făcut pentru lume este incredibil'', a adăugat preşedintele Trump.

Statele Unite şi talibanii afgani au semnat sîmbătă la Doha un acord istoric care deschide calea pentru o retragerea totală a soldaţilor americani din Afganistan şi pentru negocieri de pace interafgane după 18 ani de război.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?