COVID-19 în MOLDOVA

Țările care au înregistrat un record de infectări cu COVID-19 într-o singură zi

Țările care au înregistrat un record de infectări cu COVID-19 într-o singură zi

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la nivel global, în ultimele 24 de ore au fost raportate cele mai multe cazuri de infectare cu coronavirus de la începutul pandemiei: peste 230 de mii.

Cele mai mari creşteri au fost în Statele Unite, Brazilia, India şi Africa de Sud. Un record de îmbolnăviri a fost în statul american Florida, peste 15 mii.

Creşterea alarmantă vine la numai o zi după ce parcul de distracţii Disney World a fost redeschis, transmite stirileprotv.ro.


Cel puțin 26 de state federale au pus pauză planurilor de redeschidere și redresare economică. Florida, Georgia, Carolina de Sud și Texas au raportat un record de îmbolnăviri într-o singură zi.

Steve Adler, primarul orașului Austin: “Cifrele continuă să crească, iar noi ne aflăm pe muchie de cuțit. Secțiile noastre de terapie intensivă încep să se supraaglomereze. Ne uităm la un viitor care ne sperie. Acum am început să primim apeluri și din alte regiuni ale statului, care sînt lovite mult mai grav și ne întreabă dacă putem să le primim bolnavii. Este o perioadă înspăimîntătoare.”

De la începutul pandemiei, niciun alt stat american nu a cunoscut o creştere la fel de alarmantă precum Florida în ultimele 24 de ore. Zilele trecute, epidemiologul şef de la Casa Albă, doctorul Anthony Fauci, a afirmat că Florida a ieşit din izolare înainte ca toţi indicatorii de sănătate publică să o justifice. Guvernatorul republican al statului a contestat acest diagnostic şi a spus că în prezent autoritățile se străduiesc să scurteze timpul de prelucrare a testelor.

Ron De Santis, guvernator Florida: “Desigur că misiunea noastră se concentrează asupra protejării persoanelor vulnerabile. Încă de la bun început am vrut să extindem testele și, în prezent, facem acest lucru”.

În ciuda numărului mare de cazuri, parcul de distracţii Disney s-a redeschis parţial. În prima zi, parcarea a fost ticsită de maşini. E drept că s-au luat măsuri de prevenţie, iar autorităţile locale îşi justifică decizia prin argumente economice.

Angajat: “Nu poți supraestima importanța parcului Disney pentru economia locală.
Disney e principalul nostru angajator.”

Parcul de distracţii Epcot, care face parte din Disney World, urmează să se redeschidă miercuri. La fel şi Hollywood Studios.

Donna Shalala, purtător de cuvînt spital: “Nu sînt îngrijorată în mod special de persoanele care se află acum în parcul Disney, ci de ce se va întîmpla atunci cînd vor pleca sau de ce se întîmplă atunci cînd călătoresc pentru a ajunge acolo. Aceasta este problema. Disney are milioane de dolari de cheltuit, dar acest lucru ne va spune cît de grea va fi redeschiderea școlilor.”

Autoritățile de peste Ocean încă încearcă să pună la punct un plan pentru redeschiderea în siguranță a școlilor.

Cert este faptul că în orașul Atlanta, elevii nu se vor întoarce în bănci odată cu reînceperea noului an școlar, pentru că în statul Georgia, din care face parte, sînt peste 114 mii de cazuri de infectare cu Covid-19 și aproape 3 mii de decese.

Lisa Herring, Atlanta Public Schools: “A trebuit să luăm o decizie serioasă în ceea ce privește siguranța personalului nostru și a studenților în ceea ce priveşte redeschiderea. Inițial, prima noastră zi de școală ar fi fost 10 august. Potrivit recomandărilor primite, am fost forţaţi să o mutăm pe 24 august și, cel mai important, să o facem în mod virtual”.

Statele Unite au pînă acum peste 3 milioane 200 de persoane infectate cu Sars-Cov-2. Potrivit Centrului american pentru Controlul Bolilor, 40 la sută din cei infectaţi cu COVID-19 sînt asimptomatici.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load