X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Țara care eliberează peste 12.000 de prizonieri din cauza coronavirusului

29 apr. 2020,, 04:31   Externe
3878 0

Peste 12.000 de prizonieri vor fi eliberaţi în curînd în Afganistan pentru a se evita răspîndirea noului coronavirus, a anunţat luni guvernul de la Kabul, în plus faţă de cei aproximativ 9.000 - 10.000 de prizonieri a căror punere în libertate a fost anunţată anterior, informează AFP.

"Pentru a împiedica răspîndirea virusului în închisori, preşedintele Ashraf Ghani a emis un decret prin care se ordonă eliberarea a 12.399 de deţinuţi", conform unei postări pe Twitter a centrului de presă al guvernului afgan.

La sfîrşitul lunii martie, autorităţile din Afganistanul au anunţat eliberarea unui număr de aproximativ 10.000 de prizonieri în următoarele zece zile, din acelaşi motive. Nu toţi deţinuţii au fost însă puşi în libertate pînă în acest moment.

Beneficiarii primei măsuri au fost "femei, copii, bolnavi în stare gravă şi deţinuţi cu vîrsta de peste 55 ani", conform anunţului făcut de autorităţi la vremea respectivă.

Aceste eliberări nu au legătură cu schimbul de prizonieri, subiect asupra căruia guvernul afgan şi talibanii nu reuşesc să se pună de acord de săptămîni întregi şi care ar trebui să conducă la convorbiri de pace. În acest cadru, mai multe sute de talibani au fost eliberaţi, faţă de cîţiva zeci de prizonieri din partea insurgenţilor.

Bilanţul Afganistanului în contextul pandemiei COVID-19 este de 57 de morţi şi peste 1.700 de bolnavi.

Realitatea ar putea fi mult mai dură decît cifrele oficiale, ca urmare a numărului redus de testări realizate pe teritoriul acestei ţări cu o populaţie de 35 de milioane de locuitori şi ale cărei capacităţi sanitare sînt foarte reduse după 40 de ani de conflict.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?