TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Sute de zboruri anulate în Europa

Sute de zboruri anulate în Europa

Însoţitorii de zbor ai companiei aeriană germană Germanwings au început o grevă de trei zile la miezul nopţii de duminică spre luni, lansînd o acţiune menită să afecteze 180 de zboruri în perioada din preajma Anului Nou, informează Agerpres.

Eurowings, o filială a Lufthansa, actualizează periodic numărul zborurilor afectate de această grevă pe site-ul său web, scrie Noi.md cu referire la cotidianul.md.


Germanwings operează zboruri pentru Eurowings, iar aproximativ 30% din flota de 140 de avioane Eurowings aparţine Germanwings.

Circa 15% din zborurile Eurowings vor fi afectate, a declarat pentru dpa o purtătoare de cuvînt a companiei. „Din 1.200 de zboruri planificate în perioada de grevă, peste 1.000 vor fi operate”, a precizat aceasta.

Majoritatea zborurilor afectate de grevă sînt interne, dar unele legături către Austria şi Elveţia vor fi, de asemenea, perturbate.

Sindicatul echipajului de cabină Ufo a cerut vineri însoţitorilor de zbor să participe la această grevă începînd cu 30 decembrie.

Reglementările ce privesc munca part-time s-au aflat în centrul celei mai recente dispute care a dus la declanşarea acestei acţiuni de protest.

Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load