Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Sute de imigranţi au încercat să treacă ilegal frontiera în Grecia

7 apr. 2019,, 11:00   Externe
2425 0

Situaţie tensionată la hotarul dintre Grecia şi Macedonia de Nord. Mai mulţi imigranţi ilegali au încercat să forţeze trecerea frontierei ca să ajungă în ţările din vestul şi centrul Europei.

Poliţia greacă a folosit gaze lacrimogene ca să împrăștie cîteva sute de oameni, iar în gara din Atena, un alt grup de refugiaţi a blocat circulaţia trenurilor.

Oamenii au venit la graniţă în urma unor postări anonime pe reţelele sociale. Mesajele anunţau că, dacă se vor aduna în număr foarte mare, autorităţile nu vor avea de ales şi vor deschide graniţele.

Unii imigranţi au pus în pericol şi viaţa propriilor copii, în încercarea disperată de a traversa frontiera.

Cei mai mulţi spun că vor să plece într-o altă ţară europeană şi vor face tot posibilul pentru a-şi realiza planurile.

Alţii spun că vor cere sprijinul Uniunii Europene.

Peste 70.000 de imigranţi, cei mai mulţi din Siria, Irak şi Afganistan, se află în Grecia din 2016, cînd celelalte ţări balcanice şi-au închis frontierele în calea lor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?