Suedia își instruiește populația cum să acționeze în caz de război

Suedia își instruiește populația cum să acționeze în caz de război

Guvernul suedez va începe anul acesta să trimită din nou cetăţenilor săi un manual despre cum ar trebui să acţioneze în cazul unui conflict armat, la trei decenii după ultima publicare a unui asemenea ghid, ce a început să fie difuzat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează agenţia EFE.

Agenţia suedeză pentru urgenţe civile, subordonată Ministerului Apărării, a fost însărcinată să elaboreze ghidul cu informaţii practice şi ilustraţii, al cărui titlu iniţial, dar care ar putea fi schimbat, este: „Dacă vine războiul”. Guvernul de la Stockholm a justificat reluarea acestui demers prin înrăutăţirea situaţiei de securitate în Europa.

Obiectivul ghidului este de a instrui populaţia cum să reacţioneze în situaţii ce ar impune o mobilizare rapidă şi face parte dintr-un plan de consolidare a apărării civile. Dacă ghidurile de acest gen elaborate pe vremea Războiului Rece „erau focalizate doar pe război, astăzi societatea este complet diferită”, subliniază responsabila cu elaborarea manualului, Christina Andersson. „Acum ameninţarea este mult mai complexă, cu schimbări climatice, atacuri teroriste, pandemii şi campanii de dezinformare. Oamenii au nevoie să înveţe mai mult şi să ştie cum să reacţioneze”, explică ea, recunoscînd că întocmirea acestui ghid este o provocare, întrucît trebuie elaborate texte cît mai scurte şi însoţite de ilustraţii.

Suedia este o ţară neutră, dar care în ultimii ani şi-a dezvoltat colaborarea cu NATO şi a suplimentat sumele destinate bugetului apărării. Printre măsurile pe care le-a luat se evidenţiază desfăşurarea militară permanentă pe insula Gotland din Marea Baltică, restabilirea serviciului militar obligatoriu şi autorizarea desfăşurării unor trupe NATO pe teritoriul suedez, această ultimă decizie permiţînd organizarea de manevre militare la care să poată participa în Suedia şi trupe ale Alianţei Nord-Atlantice.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Sondaj Toate

load