X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

ȘTIRILE NOPȚII: SUA sare în apărarea Boeing 737 MAX. Ronaldo înscrie un succes pentru Juventus

13 mar. 2019,, 07:30   Externe
2330 0

SUA: Autorităţile obligă Boeing să efectueze modificări la avioanele 737 MAX

Autorităţile americane vor obliga compania Boeing să facă modificări la aparatele de zbor 737 MAX 8 şi 737 MAX 9, dar nu vor trece la sol aceste avioane, după accidentul produs duminică în Etiopia, în urma căruia China, Indonezia şi Etiopia au decis să suspende zborurile avioanelor 737 MAX 8, transmit AFP şi DPA.

Un avion 737 MAX 8 al companiei Ethiopian Airlines s-a prăbuşit duminică la sud-est de Addis Abeba, la scurt timp după decolare. În accident şi-au pierdut viaţa toate cele 157 persoane aflate la bord.

Un avion de acelaşi model, versiune remotorizată a lui 737, s-a prăbuşit în mare în Indonezia în octombrie, tot la câteva minute după decolare. Numărul victimelor a fost atunci de 189.

La acel moment, autorităţile de la Jakarta nu au considerat necesar să imobilizeze la sol aparatele de zbor, chiar dacă, după accidentul avionului companiei Lion Air, 737 MAX stîrnesc numeroase semne de întrebare în comunitatea aeronautică.

Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) a cerut luni companiei Boeing să efectueze modificările solicitate 'cel mai târziu în aprilie', potrivit unei informări către autorităţile aviaţiei civile internaţionale.

Cristiano Ronaldo reușește un hat-trick și califică echipa Juventus în sferturi

UEFA Champions League revine cu alte patru meciuri în această săptămînă. Ieri, 12 martie, Juventus a primit pe teren propriu echipa Atletico Madrid, iar Manchester City a jucat pe teren propriu echipa Shalke 04.

Juventus – Atletico Madrid

Altletico Madrid a pierdut calificarea după victoria de pe teren propriu cu scorul de 2-0, după ce Juventus a învins în Italia cu scorul final de 3-0. Toate cele trei goluri au fost marcate de Cristiano Ronaldo.


Oficialii europeni reacţionează la decizia Parlamentului britanic de a respinge Acordul Brexit

Mai mulţi oficiali europeni au reacţionat marţi seara, după ce Camera Comunelor din Parlamentul britanic a respins din nou acordul privind Brexit, negociat între premierul Theresa May şi Bruxelles, relatează posturile BBC şi CNN.

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a declarat că "regretă că Parlamentul britanic a luat această decizie, în pofida eforturile Uniunii Europene de a ajunge la cea mai bună înţelegere".

"Proiectul european trebuie să continue pentru a asigura libertatea, stabilitatea şi prosperitatea. Avem nevoie de guverne pro-europene. Trebuie să protejăm Europa dacă vrem ca Europa să ne protejeze pe noi", a declarat Sanchez.

Cu toate acestea, premierul finlandez, Juha Sipila, a afirmat că "rezultatul votului britanic nu poate fi regretat".

Sancţiuni drastice, în Italia, pentru copiii nevaccinaţi

Copiii cu vîrste de pînă la şase ani nevaccinaţi riscă să fie opriţi să intre în creşe şi grădiniţe, în Italia, în contextul în care autorităţile au început aplicarea cu stricteţe a legii care prevede obligativitatea vaccinării copiilor cu vîrsta de pînă la 16 ani.

Începînd cu 10 martie, părinţii copiilor cu vîrste între 0 şi 16 ani care locuiesc în Italia trebuie să prezinte dovada că au fost vaccinaţi. Dacă documentaţia nu va fi trimisă, copiii cu vîrste între 0 şi 6 ani riscă să nu mai fie primiţi la creşe şi grădiniţe, relatează cotidianul La Repubblica.

În cazul copiilor cu vîrste între 7 şi 16 ani care nu sînt vaccinaţi, părinţii riscă amenzi cuprinse între 100 şi 500 de euro.

"Toată lumea a avut timp să se adapteze regulilor", a declarat ministrul italian al Sănătăţii, Giulia Grillo.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?