X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

ȘTIRILE NOPȚII: Clinton și alegerile prezidențiale. Anglia un pas spre Brexit, iar poporul din Venezuela chemat la proteste

12 mar. 2019,, 07:30   Externe
2324 0

Prezidenţiale americane: Democraţii anunță cînd va avea loc Convenţia formațiunii

Democraţii americani îşi vor desemna candidatul la Casa Albă în cursul unei convenţii care va avea loc în oraşul Milwaukee, în iulie 2020, a anunţat luni Partidul Democrat, alegînd o regiune din Midwest care i-a adus un avantaj decisiv republicanului Donald Trump în 2016, relatează AFP.

Convenţia va avea loc între 13 şi 16 iulie 2020 în cel mai mare oraş din statul Wisconsin, unde Donald Trump a cîştigat în alegerile prezidenţiale, marcînd o întoarcere bruscă după două victorii ale democratului Barack Obama.

Candidata democrată Hillary Clinton, care a pierdut alegerile în 2016, a fost foarte criticată pentru faptul că nu a avut o campanie personală în acest stat, consolidînd imaginea unui partid care ar fi uitat electoratul muncitoresc.

Londra şi UE au ajuns la o înţelegere

Londra a ajuns la o înţelegere cu Uniunea Europeană referitor la "modificări obligatorii din punct de vedere juridic" ale Acordului de retragere a Marii Britanii, a anunţat luni seara vicepremierul David Lidington în faţa Parlamentului, transmite AFP.

"În seara aceasta, la Strasbourg, premierul (Theresa May) a obţinut schimbări obligatorii din punct de vedere juridic care întăresc şi îmbunătăţesc Acordul de retragere şi declaraţia politică", a anunţat Lidington, care a solicitat parlamentarilor britanici să voteze acordul în momentul în care acesta le va fi prezentat marţi.

Subliniind că discuţiile continuă la Strasbourg între premierul britanic şi liderii europeni, el a promis parlamentarilor prezentarea a două documente.

"Primul confirmă faptul că UE nu poate încolţi Marea Britanie în plasa de siguranţă pe o perioadă nedeterminată", a declarat liderul britanic, referindu-se la clauza de "backstop", dispoziţie care prevede menţinerea, ca ultimă soluţie, a Regatului Unit într-o uniune vamală pentru a evita revenirea la o frontieră fizică între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord.

Guaido lansează un apel la noi manifestaţii marţi


Opozantul venezuelean Juan Guaido a cerut luni întregii populaţii din Venezuela să manifesteze din nou la Caracas şi pretutindeni, marţi, la ora locală 15.00 (19.00 GMT), împotriva penei de electricitate care afectează ţara de joia trecută, relatează AFP.

''Mîine, la ora 15.00, întreaga Venezuelă în stradă'', a afirmat Guaido în faţa Adunării Naţionale pe care o prezidează şi căreia i-a cerut să decreteze ''stare de urgenţă'' în faţa acestei noi crize, care paralizează Venezuela şi pe care a descris-o drept" catastrofală".

"Nu, situaţia nu este normală în Venezuela şi nu vom lăsa această tragedie să se normalizeze", a insistat el, menţionînd numeroasele penurii, între care cele legate de apă, agravate de această nouă criză energetică, în replică la afirmaţiile ministrului de interne Vladimir Padrino, care a spus că nu există "nimic de semnalat".

Guaido le-a cerut "ambasadorilor" pe care i-a numit - în calitate de preşedinte interimar autoproclamat - la post în străinătate să coordoneze sprijinul internaţional pentru Venezuela.

Procuratura din Israel amînă decizia privind inculparea premierului Netanyahu

Ministerul Justiţiei din Israel a anunţat luni că premierul Benjamin Netanyahu va fi audiat şi eventual inculpat de procurori abia după alegerile din 9 aprilie, transmite Reuters.

Procurorul general al Israelului a anunţat pe 28 februarie că intenţionează să îl acuze pe Netanyahu de luare de mită, fraudă şi abuz de încredere, dar inculparea depinde de rezultatul audierii obligatorii a suspectului, prevăzută de procedura legală.

"Procurorul general (...) a decis să accepte cererea avocaţilor premierului de a amîna prezentarea materialelor de anchetă în dosarele legate de premier pînă după data alegerilor", a informat ministerul justiţiei. Comunicatul precizează şi că solicitarea lui Netanyahu a fost motivată de teama că materialul probator ar putea ajunge la presă, ceea ce ar putea influenţa opiniile electoratului.

Audierea nu va avea loc mai tîrziu de 10 iulie, a făcut cunoscut ministerul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?