Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Soluția găsită de francezi pentru penalizarea utlizării de plastic

5 iul. 2019,, 19:30   Externe
2496 0

Francezii încearcă să devină din ce în ce mai eficienți pentru protejarea mediului, indiferent dacă este vorba de produsele din plastic sau poluarea realizată de mașini.

La fel ca în majoritatea țărilor, plasticul este o problemă foarte mare în Franța, dar autoritățile de la Paris s-au gîndit la o soluție creativă pentru a micșora utilizarea sa. În timp ce un număr mare de companii au implementat măsuri pentru a utiliza mai puțin plastic în produse și ambalaje, Guvernul francez a decis să accelereze acest ritm îmbucurător cu o lege.

Un nou proiect de lege care urmează să fie votat în viitorul apropiat vrea să penalizeze utilizarea de plasticuri ne-reciclate. Această idee a fost vehiculată inițial anul trecut, dar se pare că acum urmează să fie implementată pe întregul teritoriu al țării. Dacă lucrurile merg bine, noua taxă ar duce la utilizarea exclusivă de plastic reciclat în Franța pînă în 2025.

Conform noului plan, produsele care vor utiliza ambalaje din plastic reciclat vor avea un preț de achiziție la raft cu 10% mai mic decît în prezent. Produsele cu plastic nou vor avea un preț de 10% mai mare. Deși, în final, decizia va cădea în sarcina consumatorilor, în mod previzibil, produsele mai ieftine ar trebui să devină mai populare și, în același timp, să încurajeze utilizarea de plastic reciclat.

Secretarul de stat pe probleme de mediu a afirmat că acest proiect reprezintă doar o parte din numărul de măsuri ce urmează să fie luate în Franța. Se cochetează și cu ideea plății în bani a celor care colectează plasticul și îl depun la stații de reciclare. În plus, guvernul vrea să impună o creștere a taxelor pentru gropile de gunoi și să scadă taxele pentru companiile specializate pe reciclare.


La ora actuală, Franța își reciclează aproximativ 25% din plastic. Este ilegal să folosești ambalaje de plastic doar o dată, iar lanțurile de supermarket-uri Carrefour și Leclero plănuiesc să nu mai comercializeze paie de plastic. Pînă în 2020, vor exista și mai multe legi care să forțeze reciclare și să descurajeze utilizarea de plastic.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?