Și-a primit diploma de absolvire a liceului la 91 de ani

Și-a primit diploma de absolvire a liceului la 91 de ani

Sergentul Talma Sadler a fost chemat la arme cînd avea 16 ani: ”Le-am spus că am 18 ani şi m-au înrolat. ”


În al Doilea Război Mondial, a luptat pe frontul din Pacific şi acolo era în 1945, cînd a avenit vestea capitulării Japoniei.


Mereu şi-a dorit să termine liceul... Dar abia acum, prin intermediul programului de absolvire pentru veterani, Sadler şi-a văzut visul cu ochii. Este un program guvernamental care îi ajută pe cei care au întrerupt studiile liceale pentru a lupta în cel de la Doilea Război Mondial sau în războaiele din Coreea şi Vietnam - să-şi obţină diploma.


I-a impresionat şi impulsionat pe mult mai tinerii săi colegi absolvenţi. Printre ei, un tînăr care va merge, peste doar cîteva săptămîni, la Academia navală: ”E o nebunie... E impresionant cum a minţit în privinţa vîrstei, doar pentru a-şi putea servi ţara. A fost un gest măreţ. Şi eu vreau să-mi servesc ţara”.


Acum, absolventul de 91 de ani vrea să meargă mai departe cu studiile, pentru că - nu-i aşa? - omul cît trăieşte învaţă.


 


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load