Serviciul 112 din România a lansat o aplicație ce transmite cu precizie locaţia apelantului

Serviciul 112 din România a lansat o aplicație ce transmite cu precizie locaţia apelantului

În România a fost lansată o aplicaţie care transmite cu precizie locaţia apelantului. Intervenţia în caz de urgenţă va fi mai rapidă


O şansă în plus pentru cei care au nevoie urgentă de ajutor şi nu se află la o adresă exactă. STS a lansat o aplicaţie pentru telefoanele inteligente care transmite, la dispecerat, coordonatele exacte ale locului unde se află cel care apelează. Aplicaţia va face ca intervenţiile serviciilor specializate să fie mai rapide şi eficiente.


Aplicaţia se descarcă gratuit în ambele sisteme de operare, Android şi IOS şi transmite datele doar dacă există şi conexiune internet.


Trebuie introdus numărul de telefon şi permis accesul la serviciul de locaţie pentru a transmite automat toate datele.


Salvatorii spun că, de multe ori, cei care sunau nu reuşeau să spună exact unde se află.


Dacă semnalul GPS e foarte bun, datele sînt transmise cu mare precizie.


În mai puţin de 24 de ore, doar pe telefoanele cu sistem de operare Android, aplicaţia a fost instalată de peste 10.000 de utilizatori.


Prin atingerea butonului „Apelare 112" sau „Transmitere poziţie", aplicaţia extrage şi transmite informaţiile de localizare asociate telefonului mobil către sistemul informatic al 112.


Sînt puse imediat la dispoziţia operatorilor şi agenţiilor specializate.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load