X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Rusia: Ministrul pentru Situaţii de Urgenţă a murit în timpul unui exerciţiu interministerial în Siberia

8 sep. 2021,, 16:35   Externe
4099 1

Ministrul rus pentru Situaţii de Urgenţă, Evgheni Zinicev, a murit în timpul unui antrenament la Norilsk, în nordul Siberiei.

Ministrul „a murit tragic în timpul serviciului, la Norilsk”, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă într-un comunicat preluat de agenţia de presă TASS. Potrivit comunicatului, Evgheni Zinicev a decedat în timp ce „salva viaţa unei persoane în cursul unei exerciţiu interministerial privind protejarea zonei arctice”.

Evgheni Zinicev împlinise de curînd 55 de ani. El ocupa postul de ministru pentru Situaţii de Urgenţă din 2018. Ministrul Zinicev „se afla pe marginea unei stînci cu un operator video care a alunecat şi a căzut în apă. Nimeni nu a avut timp să înţeleagă ce s-a întîmplat în momentul în care Zinicev a sărit în apă după bărbatul care a căzut şi s-a lovit de stînci”, a precizat pe canalul său de Telegram Margarita Simonian, redactor şef al postului RT, un instrument mediatic Kremlinului. Purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru presă că preşedintele Vladimir Putin a fost informat în legătură cu moartea lui Zinicev. Evgheni Zinicev a lucrat pentru KGB în ultimii ani ai Uniunii Sovietice. În 1991, a intrat în serviciul de protecţie a înalţilor demnitari ruşi (FSO). Între 2006 şi 2014, a activat în serviciul de securitate al Kremlinului, fiind responsabil de paza lui Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, preşedinte între 2008 şi 2012. În 2014, a devenit adjunctul şefului Departamentului antiterorism din cadrul FSB, succesorul KGB. Înainte de fi numit ministru, a îndeplinit timp de doi ani postul de director adjunct al FSB.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?