Coronavirus stiri: 8217
Obiectiv european stiri: 320
Criza energetică stiri: 966

Rusia este gata să rezolve problema ucraineană prin diplomație. Declarație

3 aug. 14:35   Război în Ucraina
1720

Rusia, ca și pînă acum, este gata să rezolve problema ucraineană diplomatic, dar în termeni proprii. Despre această posibilitate a vorbit purtătorul de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite TASS miercuri, 3 august.

"Este momentul să reamintim încă o dată că aceste condiții au fost convenite la Istanbul", a spus el.
Secretarul de presă al Președintelui Rusiei a reamintit că, după aceasta Kievul a refuzat să continue negocierile și să îndeplinească condițiile deja convenite.

"Condițiile noastre sînt bine cunoscute de partea ucraineană. Într-un fel sau altul, acestea vor fi asigurate", a subliniat Peskov.

Anterior, despre disponibilitatea Kremlinului de a negocia privind Ucraina a anunțat fostul cancelar german, Gerhard Schroder. El a făcut o astfel de declarație după întîlnirea cu președintele rus Vladimir Putin. Fostul șef al guvernului german a adăugat că, deși scopul inițial al vizitei la Moscova era de a discuta despre securitatea energetică a Germaniei, era imposibil să treci pe lîngă subiectul crizei ucrainene.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав