Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Rusia a trimis în Nagorno-Karabah 54 de vagoane cu ajutor umanitar

16 dec. 2020,, 13:00   Externe
3583 1

Rusia a trimis în Nagorno-Karabah pe cale ferată 54 de vagoane de ajutor umanitar. Acest lucru a fost anunțat miercuri, 16 decembrie, de către TASS, citînd Serviciul de presă al Ministerului Situațiilor Excepționale.

Greutatea totală a ajutorului umanitar este de 1200 de tone. Acesta a fost trimis din opt orașe rusești. „Sosirea este așteptată în următoarele zile”, a subliniat Serviciul de presă.

Potrivit lenta.ru, Ministerul Situațiilor Excepționale a declarat că, cu ajutorul materialelor de construcție din Rusia, a fost posibilă restaurarea a aproape 30 de case și obiecte sociale în Nagorno-Karabah. În același timp, se acordă asistență pentru reparații minore de locuințe: salvatorii au înregistrat peste 2,1 mii de cereri pentru repararea ferestrelor și ușilor.

În plus, medicii Ministerului Situațiilor Excepționale au acordat asistență medicală 80 de locuitori din Karabah, iar psihologii au primit 48 de persoane.

În 1991, Nagorno-Karabah, locuit în principal de armeni, și-a declarat independența față de Azerbaidjan. În timpul războiului, Baku a pierdut controlul asupra teritoriului.


Pe 27 septembrie 2020, pe linia de contact din Karabah au început ciocniri pe scară largă. Armata azeră a ocupat o serie de așezări.

La 9 noiembrie, liderii Rusiei, Armeniei și Azerbaidjanului au semnat o declarație de încetare a focului. Părțile au rămas în pozițiile lor. Mai tîrziu, alte trei raioane au intrat sub controlul Baku. Forțele ruse de menținere a păcii au intrat în regiune pentru perioada de cinci ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?