Rusia a anunţat data încetării tratatului privind rachetele

Rusia a anunţat data încetării tratatului privind rachetele

Tratatul privind rachetele cu rază medie și scurtă de acţiune ar putea înceta la 2 august.


Despre acest lucru vineri, 26 aprilie, a declarat ministrul adjunct de externe al MAE FR, Serghei Ryabkov, notează RIA Novosti.
„Alegerea fundamentală a Statelor Unite în favoarea încălcării tratatului a depășit orice alte considerații, prin urmare, pe 2 august, tratatul, probabil, îşi va înceta existenţa", a declarat Ryabkov.


Totodată, el a calificat drept fabulaţii pretențiile SUA cu privire la amenințarea nucleară rusească.


„Deosebit de cinice arată referinţele vehiculate de americani privind ameninţările mitice nucleare ruseşti, sînt denaturate cu premeditaţie prevederile doctrinei militare ruseşti privind posibilitatea folosirii armelor nucleare, opinia publică este asigurată tot mai insistent că Rusia, chipurile, îşi revizuiește viziunile privitor la locul si rolul armelor nucleare, punînd pe ele un accent tot mai pronunţat. Toate aceste sunt nişte neadevăruri", a menţionat el.
În același timp, ministrul adjunct de externe al Federației Ruse a remarcat că Statele Unite doresc să își sporească arsenalul nuclear.


„Doctrina nucleară americană a anunțat intenția de a crea noi muniții nucleare cu putere redusă. Este vorba despre o ogivă pentru rachetele balistice pentru submarinele Trident II, precum și o nouă rachetă de croazieră bazată pe mare cu echipament nuclear", a declarat Ryabkov.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load