Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Redeschiderea şcolilor în Norvegia nu a reaprins epidemia de coronavirus

14 mai. 2020,, 12:44   Externe
3055 1

Redeschiderea grădiniţelor şi a şcolilor din Norvegia în luna aprilie nu a reaprins epidemia cauzată de noul coronavirus pînă în acest moment, au afirmat luni autorităţile sanitare din această ţară nordică, al căror anunţ a diminuat astfel o parte dintre îngrijorările populaţiei.

Norvegia s-a numărat printre primele ţări din Europa care au adoptat măsuri de relaxare a restricţiilor, redeschizînd pe 20 aprilie „barnehager” – echivalentul creşelor şi grădiniţelor -, iar apoi, o săptămînă mai tîrziu, şcolile din ciclul primar, în care învaţă copii cu vîrste cuprinse între şase şi zece ani, scrie agerpres.ro.

Redeschiderea acestor unităţi, închise începînd cu 12 martie, a generat un val de nelinişti, în special în rîndul părinţilor. O pagină de Facebook intitulată „Copilul meu nu trebuie să fie un cobai pentru COVID-19” a adunat circa 27.000 de membri.

Acest observaţie este valabilă şi pentru saloanele de coafură, pentru cabinetele de fizioterapie şi alte servicii de îngrijire, autorizate la rîndul lor să se redeschidă din 27 aprilie, a declarat un înalt responsabil din cadrul Institutului norvegian de sănătate publică, Frode Forland

Celelalte şcoli norvegiene, colegii şi licee, se vor redeschide săptămîna aceasta.


Accesul în creşe şi şcoli este determinat de respectarea unor reguli sanitare stricte: copiii sînt organizaţi în grupuri mici care nu interacţionează între ele, respectă distanţarea fizică, igiena mîinilor şi organizarea orelor de predare în aer liber atunci cînd acest lucru este posibil.

Doar şapte noi cazuri de coronavirus au fost oficial recenzate duminică în Norvegia, bilanţul total ajungînd la 8.106 infectări de la debutul epidemiei şi 224 decese în această ţară cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?