Rămășițele celui mai mare papagal din istorie, descoperite

Rămășițele celui mai mare papagal din istorie, descoperite

Rămăşitele fosilizate ale unui papagal uriaş care măsura aproape un metru, cîntărea pînă la 7 kilograme şi trăia în urmă cu 19 milioane de ani, au fost descoperite în Noua Zeelandă, informează un studiu publicat în ultimul număr al jurnalului Biology Letters.


Inedita creatură a fost botezată „Hercules” de către echipa internațională de paleontologi care a redactat studiul respectiv. Sau, mai exact, "Heracles inexpectatus", cu referire la dimensiunile sale, dar şi la natura neaşteptată a descoperirii acestuia.


Oamenii de știință s-au bazat pe studierea oaselor unei gheare, descoperite în 2008. La vremea respectivă, nimeni nu știa cum să încadreze această descoperire. "Ideea că ar putea fi vorba despre un papagal uriaş nu ne-a venit", a declarat pentru AFP Paul Scofield, specialist la Muzeul din Canterbury. "Ne-am gîndit la un soi de vultur, pînă cînd ne-am uitat din nou la fosilă", a precizat el. 


"Hercules" avea un cioc imens care putea sfîşia tot ce îşi dorea şi se putea hrăni şi cu altceva decît se pot hrăni în mod obişnuit papagalii, poate chiar şi cu alţi papagali", a declarat Mike Archer, de la Centrul de cercetări paleontologice al Universităţii din New South Wales.


Pasărea avea aproximativ de două ori dimensiunea unui kakapo, o specie pe cale de dispariţie, pînă acum cel mai mare papagal cunoscut.


Urmărește-ne pe Odnoklassniki, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load