Putin şi-ar fi dorit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice

Putin şi-ar fi dorit să împiedice prăbuşirea Uniunii Sovietice

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, vineri, că şi-ar fi dorit să împiedice colapsul Uniunii Sovietice, dacă ar avea şansa să schimbe istoria modernă a Rusiei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Declaraţiile lui Putin vin înainte cu două săptămîni de alegerile rezidenţiale din Rusia.

În cadrul unui discurs susţinut în faţa susţinătorilor săi din Kaliningrad, Putin a fost întrebat ce eveniment din istoria Rusiei ar vrea să îl schimbe.

”Colapsul Uniunii Sovietice”, a răspuns Putin.

Anterior, preşedintele rus a declarat că prăbuşirea blocului sovietic reprezintă ”cea mai mare catastrofă geopolitică” a secolului al XX-lea.

Într-un interviu acordat pentru NBC News, liderul de la Kremlin a respins ideea avansată de către mai mulţi oficiali americani, potrivit căreia acţiunile Rusiei ar putea declanşa un nou Război Rece.

"Din punctul meu de vedere, persoanele care au spus că un nou Război Rece a început nu sînt analişti. Ei fac propagandă. Dacă vorbim despre o cursă a înarmărilor, atunci aceasta a început exact în momentul retragerii Statelor Unite din tratatul ABM (n.a. - Tratatul Antirachete Balistice, semnat în 1972, care prevedea limitarea SUA şi a URSS la cîte un sistem antirachetă)", a mai declarat Putin.

Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load