Putin, deschis la discuţii de pace cu Kievul, Stare de urgență în Egipt, iar Poroşenko, convocat pentru audiere

Putin, deschis la discuţii de pace cu Kievul, Stare de urgență în Egipt, iar Poroşenko, convocat pentru audiere

Putin se declară deschis la discuţii de pace cu Kievul după alegerile parlamentare din Ucraina


Preşedintele rus, Vladimir Putin, a sugerat joi că va fi deschis pentru discuţii de pace cu Ucraina, după alegerile parlamentare din această ţară de la 21 iulie, relatează DPA.


"Va fi mai mult sau mai puţin posibil să discutăm despre asta după ce va fi format noul guvern din Ucraina şi după ce vor avea loc alegeri parlamentare", a spus Putin, potrivit agenţiei oficiale ruse de ştiri TASS.

Într-un anunţ făcut de Kremlin şi citat de Reuters şi AFP, Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski au discutat joi telefonic, pentru prima dată, despre rezolvarea conflictului din estul Ucrainei şi despre eliberarea de prizonieri.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Kremlinului, Dmitri Peskov, cei doi lideri au mai vorbit şi despre posibilitatea de a continua contactele asupra acestei chestiuni în formatul 'Normandia', care implică participarea Franţei şi Germaniei la discuţiile pentru a pune capăt conflictului dintre separatiştii pro-ruşi şi forţele Kievului.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a făcut apel luni la omologul său rus Vladimir Putin pentru discuţii de pace la Minsk.

Egipt: Starea de urgenţă, extinsă cu încă trei luni


Parlamentul egiptean a aprobat joi o extindere cu încă trei luni a unei stări de urgenţă impuse din cauza provocărilor de securitate cu care se confruntă ţara arabă, a anunţat agenţia oficială de presă MENA, preluată de Xinhua.

Parlamentul a aprobat un decret prezidenţial de prelungire a stării de urgenţă cu încă trei luni, încep]nd din 25 iulie, potrivit MENA.

În virtutea decretului, personalul militar şi de poliţie trebuie să ia măsurile necesare pentru a face faţă terorismului şi a menţine securitatea în întreaga ţară.

Preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sisi a impus pentru prima dată starea de urgenţă naţională de trei luni în aprilie 2017, în urma unui dublu atentat cu bombă asupra a două biserici în provinciile din nord Gharbiya şi Alexandria în care au fost ucise cel puţin 47 de persoane şi rănite alte peste 120.

Fostul preşedinte Poroşenko, convocat de biroul de investigaţii pentru audiere


Biroul de investigaţii ucrainean l-a convocat pe fostul preşedinte Petro Poroşenko pentru a fi audiat, a anunţat joi instituţia, transmite Reuters.

Un purtător de cuv]nt al biroului a confirmat că Poroşenko va fi audiat pe data de 17 iulie, dar a refuzat să indice motivul acestei convocări.

Petro Poroşenko, proprietarul celei mai mari companii producătoare de ciocolată din Ucraina, a pierdut scrutinul prezidenţial din aprilie în favoarea unui novice în politică, comediantul Volodimir Zelenski, care a candidat pe o platformă anticorupţie.

Partidul lui Zelenski, 'Sluga Naroda', conduce în preferinţele electoratului înaintea alegerilor parlamentare de pe 21 iulie, cu 37,8% din opţiunile de vot, potrivit unui sondaj întreprins de institutul KIIS între 25 iunie şi 7 iulie.


 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load