X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Putin caută parteneri de afaceri în Occident, Cernobîl serialul TV cu cel mai mare scor, iar Twitter şi Facebook ar putea fi interzise în Rusia

7 iun. 2019,, 07:31   Externe
2066 1

Putin caută oameni de afaceri în Occident pentru investiții

Vladimir Putin - care se confruntă cu un declin economic şi o scădere a popularităţii - a dat asigurări joi că Rusia are nevoie de investitori străini, descurajaţi după mai multe arestări, relatează AFP, informează News.ro.

Supranumit ”Davosul rus” în timpul boomului economic, Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg (SPIEF) a fost umbrit în ultimii ani de sancţiuni occidentale, cărora li se adaugă, anul acesta, scandalul Baring Vostok - un fond de investiţii major ai cărui conducători sînt urmăriţi de justiţie, transmite stiripesurse.ro.

Vladimir Putin s-a implicat personal, printr-un program încărcat şi întîlniri cu lideri străini şi reprezentanţi ai mediului de afaceri, pentru a arăta că Rusia nu este izolată şi rămîne deschisă investitorilor internaţionali, în pofida contextului dificil.

Cernobîl a devenit serialul TV cu cel mai mare scor pe IMDb

"Chernobyl", o producţie a postului HBO, a urcat pe primul loc în topul IMDb al celor mai bine cotate show-uri TV din toate timpurile, la doar cîteva zile după difuzarea ultimului episod din acest serial în format limitat.

Marţi, "Chernobyl" avea un scor mediu de 9,7 (din 10) obţinut de la 140.000 de utilizatori ai site-ului IMDb, deţinut de grupul Amazon, transmite Agerpres.ro.

Acest serial în format limitat a avut cinci episoade, iar ultimul dintre ele a fost difuzat de HBO duminică, 3 iunie. Scorul mediu de 9,7 este valabil şi joi, la ora transmiterii acestor informaţii.

Rusia speră să ia o decizie privind platformele Twitter şi Facebook pînă în luna ianuarie


Roskomnadzor, Agenţia Federală pentru Supravegherea Comunicaţiilor din Rusia, speră să ia, pînă în luna ianuarie, o decizie privind obligarea platformelor Twitter şi Facebook să mute datele utilizatorilor ruşi pe servere din ţară, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Directorul agentiei Roskomnadzor, Alexander Zharov, a declarat că speră că Rusia nu va fi nevoită să blocheze accesul utilizatorilor la Twitter şi Facebook.

În luna ianuarie, Roskomnadzor a anunţat că va deschide proceduri administrative împotriva companiilor Facebook şi Twitter, deoarece nu au explicat cum se vor conforma legislaţiei naţionale.

Administraţia de la Moscova a introdus legi dure în ceea ce priveşte internetul. Autorităţile au cerut unor motoare de căutare să elimine unele rezultate ale căutărilor, serviciile de mesagerie au fost nevoite să ofere cheile de decriptare Serviciului de Securitate, iar reţelele de socializare au fost condiţionate să stocheze datele personale ale cetăţenilor doar pe teritoriul Rusiei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?