Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Procedura de demitere a lui Trump a trecut de prima etapă. Ce urmează

24 noi. 2019,, 11:46   Externe
3623 0

Niciun calendar nu a fost stabilit în mod oficial, însă AFP prezintă etapele aşteptate - mai întîi în Camera Reprezentanţilor, majoritar democrată, iar apoi în Senat, majoritar republican.

Înaintea lui Donald Trump, doar trei preşedinţi ai Statelor Unite au făcut obiectul unei proceduri de destituire, însă niciunul dintre ei nu a fost demis.

Comisiile Camerei însărcinate cu ancheta au audiat aproximativ 15 martori în secretul uşilor închise, iar apoi, din nou, pe 12 dintre ei, în audieri transmise integral la televiziune.

Aceste depoziţii urmează să fie folosite ca bază de către Comisia Informaţiilor în vederea redactării concluziilor.

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi refuză să prezinte un calendar, însă a anunţat că nu intenţionează să ia parte la îndelungate bătălii judiciare în vederea obţinerii mărturiilor unor oficiali de la Casa Albă care au refuzat să se prezinte la audieri.


Obiectivul său este să avanseze rapid, deoarece 2020 va fi marcat de campania în vederea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, în care Donald Trump candidează la al doilea mandat.

Acest raport ar putea, astfel, să fie întocmit rapid, pînă la 2 decembrie, potrivit presei americane.

Pe baza acestui raport şi altor documente, Comisia Afacerilor Judiciare din Camera Reprezentanţilor, de asemenea majoritar democrată, urmează să stabilească articolele inculpării lui Donald Trump.

Constituţia americană prevede destituirea în caz de ”trădare, corupţie sau alte infracţiuni şi delicte majore”.

Democraţii l-au acuzat în mod public pe preşedinte de ”corupţie”, un semn al faptului că intenţionează să facă din aceasta unul dintre capetele de acuzare.

Ei subliniază, de asemnea, că el a comis un ”abuz de putere” şi că, refuzînd să coopereze în ancheta Camerei, el a obstrucţionat buna funcţionare a Congresului - "contempt of Congress" - şi a justiţiei, două capete de acuzare folosite împotriva preşedintelui Richard Nixon în 1974.

Comisia Judiciară urmează să organizeze noi audieri publice, dar de această dată preşedintele va putea fi reprezentat de către un avocat care va avea dreptul să interogheze martorii şi să prezinte elemente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?