Portretele lui Barack și Michelle Obama au stîrnit controverse (FOTO)

Portretele lui Barack și Michelle Obama au stîrnit controverse (FOTO)

National Portrait Gallery a prezentat luni portretele fostului preşedinte şi primei doamne a SUA Barack şi Michelle Obama, pictate de artiştii Kehinde Wiley şi, respectiv, Amy Sherald, relatează online ziarul spaniol ABC.


A trecut un an de cînd au părăsit Casa Blanca, dar Barack şi Michelle Obama încă dau prilej de discuţii. Inclusiv despre pictură. National Portrait Gallery a prezentat portretele fostului preşedinte şi primei doamne care nu au lăsat pe nimeni indiferenţi.

Portretele soţilor Obama fac parte din colecţia de portrete prezidenţiale, proprietate a Casei Albe, şi a muzeelor National Gallery şi Smithsonian.

Portretul care îl reprezintă pe Barack Obama este semnat de artistul afro-american Kehinde Wiley.

Барак и Мишель Обама

Fostul preşedinte este văzut aşezat pe un scaun şi avînd în spate un fond vegetal foarte colorat, ceea ce contrastează cu sobrietatea celorlalte portrete.

La rîndul său, Michelle Obama este reprezentată aşezată pe un scaun, pe un fond albastru intens şi îmbrăcată într-o rochie lungă. "Michelle Obama este o femeie în care se poate vedea reflectată oricare altă femeie", a declarat pictoriţa Sherald, autoare a portretului.

Picturile au suscitat atît aplauze cît şi critici, devenind virale pe rețelele de socializare.

National Portrait Gallery, inaugurat în 1968, găzduieşte singura colecţia completă a portretelor prezidenţiale din afara Casei Albe şi a început să comande aceste picturi, în 1994 din timpul administraţiei lui George H.W. Bush, cărora li s-au adăugat, la începutul acestui secol, şi portretele primelor doamne.

Hillary Clinton a fost prima femeie care a avut onoarea să fie pictată în calitate de prima doamnă a ţării.

Барак и Мишель Обама

În timp ce portretul lui Barack Obama va fi expus la etajul doi al muzeului, la secţiunea "American Presidents", încă nu a fost anunţat unde va fi expus cel al soţiei sale Michelle.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load