Poroşenko a dezvăluit cum va lupta cu agresiunea Rusiei

Poroşenko a dezvăluit cum va lupta cu agresiunea Rusiei

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat, vineri, că achiziţionarea rachetelor antitanc din SUA va permite contracararea agresiunilor Rusiei din estul Ucrainei, informează site-ul postului France 24.

”În mîinile militarilor ucraineni, aceste arme vor permite contracararea agresiunii ruse din Donbas. Îi mulţumesc preşedintelui Trump şi întregii sale echipe pentru susţinerea acordată Ucrainei şi acestei decizii istorice. Doar prin solidaritate şi unitate poate fi oprit agresorul rus şi apărată lumea liberă de aceste ambiţii maniacale”, a declarat Poroşenko.

Departamentul de Stat al SUA a aprobat, joi, planul de vînzare al celor 210 rachete către Ucraina în valoare de 47 de milioane de dolari. Planul a fost trimis Congresului american, care se va pronunţa în maximum 30 de zile pe marginea acestuia, însă este de aşteptat ca acesta să fie adoptat, din moment ce majoritatea congresmenilor au susţinut public necesitatea furnizării de armament către Guvernul de la Kiev.

Potrivit Departamentului american de Stat, Ucraina ar urma să primească 210 rachetă Javelin şi 37 de lansatoare de rachete.

Conflictul militar din regiunile Doneţk şi Lugansk, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi separatişti proruşi, a izbucnit în 2014, după înlăturarea Administraţiei proruse de la Kiev, şi s-a soldat pînă în prezent cu aproximativ 10.000 de morţi. Acordul de la Minsk, care prevede încetarea ostilităţilor, a fost încălcat în mod frecvent.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load