COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

Pașaev, acuzat de încălcarea Codului deontologic al avocatului

Pașaev, acuzat de încălcarea Codului deontologic al avocatului

Purtătorul de cuvînt al Camerei Federale a Avocaților (CFA) a Rusiei Konstantin Dobrînin a comunicat că în activitatea avocatului actorului Mihail Efremov, Elman Pașaev, au fost depistate mai multe încălcări ale prevederilor Codului deontologic. Acest lucru a fost relatat de TASS.

Dobrînin a mai explicat că juristul a divulgat secretul profesional. Potrivit lui, în locul unei munci minuțioase și intense de avocat Camera a văzut o subminare a încrederii față de meseria de avocat. „Pe lîngă aceasta am mai văzut agresiune, intoleranță și ură. Lipsa de respect față de colegi, oponenți și magistrați”, a declarat el, informează lenta.ru.

În opinia lui Dobrînin, Pașaev a încălcat interdicția de a face promisiuni cu privire la rezultatele sarcinii preluate și principiul „apără, dar nu acuza”. El a mai menționat că Efremov nu a avut parte de o apărare profesională, iar discursul lui Pașaev în cadrul dezbaterilor denotă o încălcare directă a dreptului la apărare. În opinia reprezentantului Camerei, juristul a transformat procesul penal într-un show dezgustător.


Pașaev a fost de trei ori lipsit de statutul de avocat. În prezent este membru al Camerei de Avocați a Republicii Osetia de Nord – Alania. În cadrul unei discuții cu avocații susținute la 9 septembrie Efremov a spus că din cauza lui Pașaev el a fost condamnat la opt ani de colonie, declarînd că acest avocat nici într-un caz nu-i va reprezenta interesele la Curtea de Apel.

Accidentul rutier cu implicarea automobilului artistului a avut loc la 8 iunie. SUV-ul lui Efremov a ieșit pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt automobil, la volanul căruia se afla Serghei Zaharov. Ulterior acesta a decedat.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load