COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Parlamentul European își întrerupe sesiunile plenare pînă în septembrie

Parlamentul European își întrerupe sesiunile plenare pînă în septembrie

Pandemia COVID-19 a forţat Parlamentul European (PE) să-şi amîne sesiunile plenare de patru zile cel puţin pînă în luna septembrie a acestui an, potrivit calendarului revizuit postat pe site-ul PE, transmite euractiv.com, citat de Agerpres.

Co-legislativul european va organiza minisesiuni plenare cu o durată redusă pe 13-14 mai, 17-18 iunie şi 8-9 iulie. Toate aceste minisesiuni plenare se vor desfăşura la Bruxelles.

Un nou sistem va fi folosit pentru prima dată joi, 26 martie, pentru a permite participarea de la distanţă a eurodeputaţilor la sesiunea plenară, inclusiv votul prin e-mail. Membrii PE urmează să adopte joi mai multe măsuri necesare în actuala criză cauzată de epidemia COVID-19.

O oficialitate a PE a explicat că în acest stadiu doar reprezentanţii grupurilor politice vor avea intervenţii în sesiunea plenară, adăugînd că ideea este de a dezvolta un nou sistem pentru a permite intervenţiile de la distanţă şi pentru a reduce numărul participanţilor.


Potrivit estimărilor PE, aproximativ 100 de eurodeputaţi se află în prezent în Bruxelles, dar niciunul dintre ei nu este de aşteptat să participe la sesiunea plenară extraordinară de joi, ce va fi condusă de preşedintele PE, David Sassoli, care şi-a încheiat perioada de izolare autoimpusă după o deplasare în Italia. Prima sesiune plenară de patru zile, la Strasbourg, va fi organizată în perioada 14-17 septembrie, potrivit calendarului revizuit al PE.

De asemenea, PE a redus substanţial numărul reuniunilor comisiilor de specialitate şi grupurilor politice în următoarele luni. În aprilie au loc astfel de reuniuni doar în primele două zile ale lunii. Conform tratatelor UE, Parlamentul European are sediul la Strasbourg, unde trebuie să se desfăşoare 12 sesiuni plenare pe an, cu o durată de cîte patru zile. În restul timpului, eurodeputaţii lucrează la Bruxelles, unde sînt organizate minisesiuni plenare şi se reunesc comisiile specializate.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
loading...
Mai multe

Sondaj Toate

load