Papa Francisc, văzut cum sărută picioarele unor politicieni (VIDEO)

Papa Francisc, văzut cum sărută picioarele unor politicieni (VIDEO)

Papa Francisc a făcut un gest dramatic şi fără precedent: a îngenuncheat pentru a săruta picioarele liderilor de război din Sudanul de Sud şi i-a rugat să păstreze pacea.


Suveranul Pontif a făcut apel la preşedintele Salva Kirr şi la fostul său deputat transformat în liderul rebelilor, Riek Machar, să respecte armistiţiul pe care l-au semnat, prin care au încheiat războiul civil brutal din ultimii cinci ani şi să se angajeze să formeze un guvern unit luna viitoare, notează Reuters.


„Vă cer ca un frate să rămîneţi în pace. Vă cer acest lucru din toată inima, permiteţi să mergem înainte. Vor fi multe probleme, dar ele nu ne vor birui. Mergeţi înainte, rezolvaţi problemele. Vor fi greutăţi şi veţi avea neînţelegeri, dar păstraţi-le în interiorul birourilor. În faţa oamenilor ţineţi-vă de mînă şi fiţi uniţi. Astfel, ca simpli cetăţeni, veţi deveni părinţii naţiunii. Permiteţi-mi sa vă cer acest lucru cu inima, cu sentimentele mele cele mai profunde“, le-a spus Francisc liderilor.


Aceştia au părut uimiţi de gestul Papei în vîrstă de 82 de ani, care, ajutat, a îngenuncheat şi le-a sărutat pantofii. Vaticanul a reunite liderii sud-sudanezi pentru 24 de ore de rugăciuni şi predici în încercarea de a elimina orice diviziuni şi de a menţine fragilul armistiţiu. Sudanul, predominant musulman, şi Sudul majoritar creştin au luptat timp de decenii înainte ca Sudanul de Sud să devină independent în 2011. Sudanul de Sud a intrat în război civil doi ani mai tîrziu după ce Kiir l-a concediat pe Machar din poziţia de vicepreşedinte.

Aproximativ 400.000 de persoane au murit şi peste o treime din cei 12 milioane de cetăţeni au fost dezrădăcinaţi, declanşînd cea mai gravă criză de refugiaţi din Africa de la genocidul din 1994 din Rwanda. În septembrie 2018, cele două părţi au semnat un acord de împărţire a puterii, invitînd fracţiunile rivale principale să-şi adune, să-şi monitorizeze şi să-şi instruiască forţele pentru a crea o armată naţională înainte de formarea unei guvernări de unitate.


 


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load