COVID-19 în MOLDOVA  Mai multe detalii

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Papa Francisc a mers pe jos pe străzile Romei pentru a se ruga (VIDEO)

Papa Francisc a mers pe jos pe străzile Romei pentru a se ruga (VIDEO)

Papa Francisc s-a aventurat, duminică, pe jos, pe străzile pustii ale Romei, pentru a se ruga la două altare pentru sfîrşitul pandemiei de coronavirus, după ce Vaticanul a anunţat că celebrările liturgice din Săptămîna Paştelui vor avea loc, în premieră, fără public, informează Reuters.

Papa a părăsit Vaticanul neanunţat şi s-a dus să se roage la Bazilica Santa Maria Maggiore, apoi s-a îndreptat, pe una dintre principalele străzi din Roma, spre biserica Sf. Marcello, unde s-a rugat în faţa unui crucifix folosit într-o procesiune pe vremea în care ciuma a lovit Roma, în 1522, transmite Noi.md cu referire la Agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al Vaticanului, suveranul pontif s-a rugat pentru sfîrşitul pandemiei şi pentru cei bolnavi, familiile acestora şi sănătatea personalului sanitar şi a lucrătorilor care au grijă de farmacii şi de magazinele cu alimente, pe fondul unei carantine la nivel naţional.


O imagine publicată de Vatican îl înfăţişează pe Papa, însoţit de cîţiva membri din cadrul personalului de securitate, deplasîndu-se pe jos pe Via del Corso, stradă principală de obicei foarte circulată, însă pustie duminică.Vaticanul a anunţat duminică că toate celebrările liturgice din Săptămîna Paştelui vor avea loc "fără prezenţa fizică a credincioşilor" în Piaţa Sf. Petru, din cauza pandemiei de coronavirus, o măsură considerată fără precedent în vremurile moderne.

Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load